Ziarul britanic „The Independent" a scris, in editia de ieri, despre controversatul om de afaceri Frank Timis, devenit subiectul unei anchete in Romania. Publicatia londoneza afirma ca, pana recent, Timis era favoritul pietelor financiare. „Acum, reputatia lui este atacata in Australia, Marea Britanie, Canada si Romania", noteaza „The Independent".

„De la un refugiat fara un penny in buzunar, Frank Timis pare sa fi reusit pe scena londoneza a petrolului si gazului. El a devenit rapid cunoscut ca un om de afaceri in care actionarii puteau avea incredere", scrie „The Independent".

Timis si-a stabilit centrul activitatii la Londra, iar de acolo coordona operatiunile a trei firme: Regal Petroleum, European Goldfields si Sierra Leone Diamond Corporation. Aceste companii au atras numerosi investitori entuziasti, subliniaza cotidianul britanic.

„Totul este amenintat acum. Compania a admis luna trecuta ca prospectiile petroliere ale Regal Petroleum din Grecia s-ar putea dovedi fara valoare. Vestea a dus la prabusirea actiunilor regal Petroleum la bursa", noteaza sursa citata, care precizeaza ca prabusirea regal Petroleum a atras dupa sine si deprecierea actiunilor European Goldfields si Sierra Leone Diamond Corporation.

„The Independent" relateaza ca Frank Timis ar fi intrat in atentia procurorilor romani de la oficiul pentru combaterea crimei organizate. Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al Parchetului National Anticoruptie a declarat ca Frank Timis nu facea obiectul unei cercetari.

Ziarul aminteste ca una dintre cele mai mari lovituri date de Timis in cariera sa a fost obtinerea licentei pentru exploatarea celui mai mare zacamant de aur din Europa, din Muntii Apuseni, in Romania. Proeictul continua sa fie unul controversat in Romania, subliniaza ziarul londonez.

„Reputatia lui in Romania este foarte importanta pentru Frank Timis. El si-a facut o revenire triumfala in Romania in anii ‘90, cand a promis ca va aduce investitori in aceasta tara si va imbunatati relatiile cu Occidentul", relateaza „The Independent".

Potrivit propriilor declaratii, Timis a fugit din Romania in 1979, la varsta de 16 ani. El ar fi mers, timp de 40 de zile, peste granita, in Iugoslavia, pana la Trieste, in Italia. De acolo, el a reusit sa plece in Australia, unde a inceput sa lucreze in sectorul minier.

La inceputul anilor ‘90, Timis conducea o companie miniera in Australia de Vest, iar in 1996 s-a intors in Romania pentru a cauta oportunitati de explotare miniera. De asemenea, Frank Timis si-a indreptat atentia catre Ucraina si a infiintat, in 1996, compania Regal Petroleum pentru a exploata bogatiile naturale din aceasta fosta republica sovietica.

El a transferat sediul Regal Petroleum la Londra, in 2002, si a atras investitii la bursa de 40 de milioane de lire sterline.

„Ca urmare a declaratiilor facute de autoritatile romane, se pare ca Frank Timis nu isi va vedea numele implicat in vreo ancheta. Adevaratul test pentru Frank Timis va fi in momentul in care se va da rezultatul unei anchete referitoare la valoarea reala a proprietatilor Regal Petroleum din Grecia si Ucraina", scrie „The Independent".