Daca v-ati saturat de caldura de afara, invocati iarna si dorinta va va fi indeplinita. Mergeti pe malul marii la Mamaia si pe langa accesoriile obligatorii de plaja (creme de protectie solara, palarii si ochelari de soare) luati si... o pereche de patine. Conform unui comunicat Q&B Promotion, pana la sfarsitul lunii in statiune functioneaza un patinoar chiar pe plaja.

Aici gheata nu se topeste nici la 35 de grade, pentru ca este din silicon. Pentru a avea acces la patinoar e musai, copt, necopt, insetat sau nu, sa faci dovada ca esti consumatorul unei anumite marci foarte cunoscute de bautura racoritoare de la noi din tara. Asa ca, scoti capacul din buzunar si poti patina timp de o ora jumatate.

Patinoarul este deschis de dimineata pana seara, indiferent de temperatura de afara, cu mici pauze la pranz pentru refacerea ghetii.

Daca nu vi se pare destul de neobisnuit sa patinati in costum de baie, puteti schia in plin desert. Tot ce aveti de facut este sa va rezervati un bilet de avion pana in Dubai. La inceputul anului, in cadrul unui complex urias, numit Mall of Emirates, s-au deschis cinci partii de schi. Nu cu nisip, cum ar putea crede unii, ci cu zapada artificiala. Constructia este imensa: 85 de metri inaltime.

Partia principala are o lungime de 400 de metri, iar acoperisul imita aproape perfect un cer innorat cu zapada ce cade tot timpul. Se poate schia in orice moment, chiar daca afara sunt 45 de grade. De avalanse nu trebuie sa va fie frica, caci partiile sunt domoale.

Pentru toata aceasta nebunie in plin desert au fost nevoie de 6.000 de tone de zapada! De aceea distractia costa mult mai mult decat pretul a trei capace de bauturi racoritoare. Pentru 40 de dolari schiati doua ore, iar in pret intra si asigurarea echipamentului complet.

Ceea ce inseamna ca puteti scapa de privirile ironice ale celor din avion care v-ar vedea urcand la bord pentru Emiratele Arabe avand sub brat o pereche de schiuri.