Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a susținut joi la Guvern că sunt discuții pentru ca românii să poată accesa în format digital de pe telefon, tableta sau laptop și documente de identitate ori cardul național de sănătate în viitoarea aplicație unică a statului. Ministrul a spus că a solicitat firmei care va implementa aplicația unică a statului ca primele servicii publice electronice să fie disponibile la începutul anului 2025.

Card de sănătateFoto: AGERPRES

Prin aplicația unică a statului, ministrul Ivan s-a referit la Portalul Digital Unic, contract de aproape 20 milioane de euro, atribuit în luna martie din acest an, care ar trebui operaționalizat până în luna septembrie 2025.

  • „Ce mă interesează este ca în aplicația unică a statului pe care o dezvoltam la ministerul nostru să ajungem ca, pe lângă documentele de identitate - permis, buletin, pasaport (...) să avem și cardul de sănătate pentru că este un document foarte folosit de către oameni.
  • La nivel de discutie cu echipa care lucrează la aplicația unică a statului am luat în calcul inclusiv crearea în format digital a acestui tip de card (n.a cardul de sănătate) pentru că sunt costuri incomparabil mai mici decât atunci când vorbim de emiterea lui fizică, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a nu crea nevoia de noi investiții în dispozitive care să citească aceste carduri, care să fie incompatibile cu alte dispozitive.
  • Să existe un cod QR care să poată să fie scanat prin aceeași aplicație pe care s-o aibă medicii pe telefon pentru a simplifica mult mai mult lucrurile”, a declarat ministrul Digitalizării.

Când am putea avea cardul de sănătate în format digital?

  • „În mod normal, noi am semnat contractul pentru execuția aplicației unice a statului în luna martie 2024, termenul de execuție este 1 an și 6 luni, adică până în septembrie 2025.
  • Din discutiile pe care le-am avut cu compania care a castigat licitația publică, le-am solicitat explicit ca această aplicație unică a statului să aiba primele servicii pe care le ofera undeva la inceputul anului 2025”, a spus acesta.

Ministrul a subliniat că obiectivul este ca „în prima etapă să avem undeva la 30 de servicii publice în aplicația unică a statului”.

  • „În funcție de modul cum va evolua și pregătirea cardului de sănătate de către CNAS și va fi interoperabil cu aplicația unică a statului, este evident că e o prioritate să-l avem cât mai rapid în această aplicație”, a declarat Ivan.

Întrebat despre faptul că atât MAI cât și CNAS au anunțat că odată cu extinderea la nivel național a cărții electronice de identitate, aceasta va înlocui cardul de sănătate, ministrul Ivan a spus că nu este în atribuțiile sale ce va face MAI cu viitoarea carte electronică de identitate.

  • „Eu doar am vorbit că în cazul aplicației unice, pe lângă documentele pe care le-am prevăzut deja ca oamenii să le aibă în acel wallet în aplicația individuală pe fiecare telefon, să avem și opțiunea de a avea o interconectare cu CNAS și automat cu cardul de sănătate. (...)
  • Eu încerc să aduc cele mai folosite servicii ale statului roman cât mai simplu direct pe telefonul, tableta sau computerul fiecărui român”, a mai spus ministrul.

Întrebat dacă în aplicația unică a statului va fi și un spațiu pentru cartea electronică de identitate, Ivan a răspuns: „Întâi să o avem. Noi avem mai bine de 20 milioane de buletine clasice”.

Ce firme vor crea portalul digital unic, contract de aproape 20 milioane de euro

Contractul pentru implementarea Portalului Digital Unic al României (PDURo), un proiect în valoare de 96 milioane de lei (fără TVA), a fost semnat marți la Palatul Victoria. Noul sistem IT care va fi implementat în următoarele 18 luni ar trebui să permită accesarea a peste 21 proceduri online din țară dar și din UE, precum și schimbul transfrontalier automatizat de elemente justificative la nivel european.

Proiectul face parte din investiția pentru "Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental", din cadrul Componentei 7 - Transformare Digitală, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Sistemul IT, care va fi gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), va fi dezvoltat de o asociere de firme conduse de Maguay Computers, după câștigarea unei licitații lansate anul trecut.

Din asocierea de firme mai fac parte: Logic Computer, Oracle România, Wisevoice AI și Phoenix IT.

Ministrul Ivan: Nu vom depinde de un program al unui ghișeu, nu vom depinde de starea de spirit a unui funcționar

Prezent la semnarea acestui contract la Palatul Victoria, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a dat câteva detalii despre serviciile publice care ar trebui să le ofere acest nou sistem informatic.

  • „Vom avea în segmentul de wallet toate documentele noastre, vom putea să primim notificări înainte cu 30 de zile de a ne expira aceste documente, vom putea, în baza unui simplu clic, să stabilim data și ora la care vom merge ca să semnăm, ca să facem poză pentru permis, buletin sau pașaport, iar în această formulă vom avea - şi acesta este cel mai important lucru - livrabil direct pentru fiecare dintre românii care vor să se integreze în această platformă 24 ore/zi, 7 zile/săptămână.
  • Nu vom depinde de un program al unui ghișeu, nu vom depinde de starea de spirit a unui funcționar aflat la un anumit ghișeu, ci vom avea o interacțiune cât mai simplă cu tot ceea ce înseamnă stat român.
  • De acasă, din vacanță, din afara țării, la studii, pentru că odată integrat acest modul cu RoeID-ul, are și inclusiv componenta de eIDAS, prin care orice român, aflat oriunde într-un stat european sau oriunde în lume, va putea să se conecteze la acest portal unic al României.
  • Avem milioane de români plecați în afara țării care își doresc în continuare să țină legătura cu țara, să-și sprijine părinții, să-și plătească taxele și impozitele pentru imobilele pe care le dețin, să-și reînnoiască documentele și în această formă îi vom ajuta mult mai mult”, a spus ministrul.

Portalul Digital Unic al României ar trebui să ofere următoarele servicii:

  • utilizarea unui sistem tehnic sigur și securizat pentru schimbul automatizat de elemente justificative între instituții publice din întreaga Uniune Europeană prin utilizarea principiului ”o singura dată” (once-only);
  • recunoașterea mijloacelor de identificare electronică ale persoanelor fizice și juridice din spațiul comunitar prin utilizarea nodului eIDAS implementat;
  • posibilitatea accesării serviciilor publice de la mai multe instituții publice prin utilizarea unui singur set de credențiale (single sign-on), folosind aplicația de identificare digitală ROeID.

Potrivit caietului de sarcini, acest portal unic digital (single digital gateway) are trei componente care vor trebui implementate:

  • componenta de informare a cetățenilor privind legislația și obligațiile aplicabile în domeniile ce se regăsesc în Anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1724;
  • componenta de digitalizare a procedurilor menționate în Anexa II Regulamentul (UE) 2018/1724, proceduri ce vor trebui oferite integral online;
  • componenta de implementare a sistemului tehnic Once-Only („doar o singură dată”) care va permite schimbul transfrontalier de documente administrative.

Noul portal IT va înlocui Punctul de Contact Unic Electronic (PCUe), aflat în administrarea Autorității pentru Digitalizarea României, cu o platformă nouă, aliniată la normativele europene pentru Single Digital Gateway și care va fi integrat în portalul ”Europa ta”, disponibil la nivelul întregii Uniuni Europene, în toate limbile oficiale.