Trupa sud-coreeană BTS, care a fost recent găzduită de președintele american Joe Biden, a anunțat marți că va lua o pauză pentru ca cei șapte membri ai săi să se concentreze pe carierele individuale, potrivit AFP.

Trupa BTSFoto: YouTube

Anunțul bombă a fost făcut în cadrul unui dineu difuzat online pentru a marca aniversarea trupei de băieți formată din șapte artiști sud-coreeni în vârstă de 20 de ani, care sunt considerați ambasadori pentru un segment al tinerilor din întreaga lume și sunt extrem de populari în Statele Unite.

De la debutul lor, trupa a vândut mai mult de 30 milioane de albume în întreaga lume.

Ei au debutat pe 12 iunie 2013 cu piesa No More Dream din primul lor single, 2 Cool 4 Skool. Cu aceast cântec, BTS au câștigat premiile New Artist of the Year la Melon Music Awards, Golden Disc Awards și Seoul Music Awards. Trupa a continuat să crească pe scară largă cu următorele lor lucrări, album Dark&Wild (2014) și EP-urile The Most Beautiful Moment in Life, Part 1 (2015), The Most Beautiful Moment in Life, Part 2 (2015) și The Most Beautiful Moment in Life: Young Forever (2016), cu ultimele două intrând în topul Billboard 200.

În 2016, The Most Beautiful Moment in Life: Young Forever a câștigat premiul Album of the Year la Melon Music Awards, potrivit Wikipedia.

Cel de al doilea album al trupei, Wings (2016), a ajuns pe locul 26 în Billboard 200, devenind cel mai înalt loc pe care a ajuns un album coreean până atunci. În țara lor natală, Coreea de Sud, Wings a devenit cel mai bine vândut album din istoria Gaon Album Chart. Albumul a fost vândut în mai mult de 1,5 milioane de copii, fiind primul album al trupei care a atins un milion de vânzări.

Următoarea lansare, Love Yourself: Her (2017), a debutat pe locul 7 în Billboard 200. BTS a reușit de asemenea să debuteze în Billboard Hot 100 pentru prima dată, cu melodia DNA, ce a intrat pe locul 85, reușind să ajungă până pe locul 67. O altă melodie de pe album, Mic Drop, a fost remixată de Steve Aoki cu un featuring cu rapper-ul american Desiigner și ajuns până pe locul 28 în Billboard Hot 100.

Ambele melodii au fost certificate cu Aur de către RIAA (Recording Industry Association of America), BTS devenind astfel prima trupă coreeană care primește o certificare în SUA. Albumul a vândut peste 1,2 milioane de copii în prima lună de la lansare, revendincându-și titlul de cel mai bine vândut album în istoria clasamentului și devenind cel mai bine vândut album coreean în 16 ani, doborând recordul stabilit de albumul trupei g.o.d, în 2001.

Cel de-al treilea album, Love Yourself: Tear (2018), a debutat pe locul 1 în Billboard 200[1], devenind primul act coreean care a realizat acest lucru. Piesa de titlu a albumului, Fake Love, este al treilea cântec al grupului care ajunge la certificarea de Aur in SUA. De asemenea, cântecul a debutat pe locul 10 în Billboard Hot 100, marcând astfel cea mai înaltă poziție atinsă vreodată de un grup coreean până atunci.

Love Yourself: Answer, un album de compilație, lansat pe 24 august 2018, a debutat și el pe #1 pe Billboard 200, iar piesa Idol a debutat pe locul 11 în Billboard Hot 100. Albumul a vândut peste 1,9 milioane de exemplare în prima lună, BTS depășind-și propriul record.