Caderea Nabucco a reprezentat, probabil, cea mai puternica dezamagire a Romaniei in ultimii 23 de ani, in termeni de securitate energetica. Putem adauga la aceasta drama si sfarsitul (nementionat) al proiectului AGRI. Pierderile economice si geopolitice pentru Romania sunt fabuloase. Este extrem de ciudat cum, totusi, acest eveniment major s-a aflat pe agenda publica si de guvern pentru cel mult doua saptamani, facandu-si loc cu greu printre cateva dezbateri «politice» romanesti lipsite de continut.
Anumite evenimente care au evoluat pe o perioada de timp relativ scurta, au prevestit, din mai multe puncte de vedere, posibilul rezultat al proiectului Nabucco: (i) importanta expunere financiara a BP in SUA ca urmare a deversarii de petrol de pe platforma Deepwater Horizon in Golful Mexic, (ii) pozitia BP in cadrul consortiului Shah Deniz si procesul de selectie privind Coridorul Sudic, (iii) experienta BP in regiunile arctice si offshore care ar permite Rosneft sa isi dezvolte capacitatile, (iv) afacerea BP-TNK-Rosneft din 2012/2013 in Rusia care a alimentat din punct de vedere financiar balanta BP pusa in pericol de dezastrul din Golful Mexic, (v) retragerea Gazprom din oferta de privatizare pentru compania greceasca de gaze DEPA in favoarea companiei azere SOCAR (membra a consortiului Shah Deniz), (vi) autonomia energetica data de gazele din sisturi in SUA si (noua) abordare regionala bazata pe “echilibrul de putere” care a dus la o implicare redusa in regiunea Marii Caspice, atentia fiind indreptata catre zonele vecine apropiate (America de Sud) si Asia de Est, (vii) evolutia lenta dar sigura a Norvegiei ca al doilea furnizor european de gaze naturale, dupa Rusia, si (viii) promovarea interesului strategic al Israelului in estul Mediteranei,de-a lungul proiectului TAP, in vederea asigurarii exportului de resurse din bazinul Leviathan catre UE. Toate acestea, impreuna cu alti factori care ar putea fi luati in considerare atunci cand se vorbeste de esecul predictibil al Nabucco, ofera un exemplu de miscari geopolitice realiste ale unor tari care stiu cu adevarat sa isi urmareasca interesele energetice strategice.
Din nefericire, Romania nu a luat in calcul riscurile aferente proiectului Nabucco si nici nu s-a pregatit pentru eventualitatea unui rezultat negativ. Romania pare mai degraba sa fi ramas in umbra unei mult asteptate/mult dorite (dar inexistente) politici comune externe si de securitate energetica la nivel UE. In plus, Romania continua sa se bazeze pe perspectivele UE de a asigura o piata energetica pe deplin interconectata, ca alternativa pentru statele implicate in proiectul Nabucco.
Daca Romania ar fi fost cu adevarata pregatita sa faca fata unui asemenea esec, am fi remarcat un “plan B”, fie declarat la nivel oficial sau ca rezultat evident al unor actiuni. In schimb, Romania a ales sa continue in demersul “independentei energetice’’ si sa isi completeze lista de interconectori estici si vestici (din fericire, finantati partial de UE), ca parte a intentiei declarate a UE (dupa cum a confirmat recent Comisarul UE pentru Energie, HE Gunther Oettinger, intr-un un discurs in cadrul CSIS din Washington) de a asigura o piata energetica pe deplin interconectata. Optiunea de “independenta” a fost, aparent, cea mai simpla, insa a trecut cu vederea orice abordare geopolitica regionala cu privire la din ce in ce mai complexul si strategicul “Triunghi Magic”, ce include regiunile Marii Caspice, Marii Negre si Est Mediteraneene.
“Independenta energetica” nu va putea fi obtinuta prin miscarile oscilante ale Guvernului cu privire la exploatarea de gaz din sisturi (care tinde sa devina mai mult o problema politica decat una de mediu), in absenta unei abordari guvernamentale complexe asupra infrastructurii de transport al gazelor necesara dezvoltarilor din Marea Neagra, si brusca schimbare a regulilor jocului in industria energiei regenerabile. La fel de importanta este pregatirea celei de-a 11-a runda de licitatii in vederea concesionarii de noi perimetre pentru operatiuni petroliere de explorare, exploatare si dezvoltare - o tinta putin realista, avand in vedere ca ANRM nu are suficient personal si ca anumite runde anterioare de concesionare asteapta ratificarea de catre Guvern inca de acum doi ani. Continuand in aceeasi nota, este putin probabil ca al treilea pachet energetic al UE (ce inca nu a fost implementat in totalitate in Romania), sa devina realitate in Romania in viitorul apropiat. In ciuda faptului ca pachetul insista, printre altele, pe importanta organismelor independente de reglementare la nivel national, se poate observa preeminenta unui anume departament din Guvern (asa numitul Minister al Energiei) in chestiuni ce tin de domeniul energetic la nivel national, in defavoarea ANRE, autoritatea de reglementare in domeniul energiei. De asemenea, « independenta energetica » (concept desuet, dar extrem de popular) nu este pe deplin compatibil cu discursurile derutante ale Guvernului pe tema revizuirii sistemului de redevente pe hidrocarburi.
In opinia noastra, Guvernul Romaniei ar trebui sa ia in calcul anumite aspecte in elaborarea politicii sale energetice pe termen mediu in perioada post-Nabucco, precum: (i) implicatiile acordului Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) negociat in prezent intre SUA si UE, in special in sensul promovarii exporturilor amenricane de gaz natural lichefiat (LNG) catre coastele europene vestice, in contextul mai larg al concurentei energetice intre statele membre UE, (ii) conturarea progresiva a aliantelor energetice regionale si sub-regionale (a se vedea recenta relansare a grupului Visegrad in domeniul integrarii pe piata de gaze naturale, recentul Acord dintre Cipru, Grecia si Israel cu privire la dezvoltarea energetica a potentialului offshore est-mediteranean si posibilele cadre de cooperare (sau provocari) energetice ulterioare ce vor fi initiate de catre sau vor implica jucatori importanti la nivel regional precum Turcia, Ucraina, Israel, Rusia si “noua intrata” Azerbaijan (iii) dilema in ceea ce priveste adoptarea unei atitudini concurentiale (incluzind militarizarea) sau cooperante in regiunile energetice relevante, in special cea a Marii Negre (iv) Orientul Mijlociu, in special conflictul sirian si implicatiile pe care le-ar putea asupra zonei est-mediteraneene si asupra regiunilor “Triunghiului Magic” si, avand in vedere spatiul limitat alocat acestei contributii, nu in cele din urma, (v) rolul pe care “legaturile bilaterale” si negocierile cu privire la valorile energetice interne (precum infrastructura de transport, de stocare, eficienta energetica si planurile de dezvoltare durabila) il ocupa in cadrul discutiilor europene regionale legate de securitatea energetica.
“Independenta” energetica si cateva interconexiuni cu statele vecine nu sunt suficiente pentru a asigura securitatea energetica a Romaniei. In perioada post Nabucco, Romania trebuie neaparat sa isi defineasca profilul de securitate energetica, sa imbunatateasca bunurile domesticece tin cu adevarat de securitatea energetica (precum infrastructura, capacitatile de stocare), sa promoveze dezvoltarea unei piete energetice libere si atractive, incluzand autoritatile de reglementare cu adevarat independente – ceea ce ar avea un potential impact asupra preturilor regionale ale energiei – , sa promoveze noile tehnologii capabile sa “revigoreze” rezervele de hidrocarburi in mare parte epuizate sau inaccesibile etc. In ceea ce priveste politica externa, Romania ar trebui sa isi intensifice cooperarea energetica bilaterala si sub regionala pe axa nord-sud si est-vest, cu un accent deosebit pe “Triunghiul Magic”, insa fara a ignora tari precum Polonia si tarile baltice. Aceasta ar presupune mobilizarea imediata a unui corp roman de “diplomati in domeniul energiei” in tarile vizate. Chiar si in acest moment infiintarea unei diplomatii energetice ar putea fi de folos, luand in considerare cererea recenta a Ucrainei pentru aprovizionarea cu gaze din Romania. In ceea ce-i priveste pe vecinii nostri din Europa Centrala, in urma spargerii bulei Nabucco, strategia de securitate a fiecarei tari in domeniul aprovizionarii energetice va trebui sa fie centrata pe integrarea puternicaa pietei regionale . Raspunsul la dilema securitatii energetice a Romaniei rezida in coordonarea cu alte state in vederea imbinarii pieselor lipsa din puzzle-ul reprezentat de infrastructura de gaze din zona. Interconectorii nu numai ca ar imbunatati securitatea de aprovizionare a regiunii dar ar introduce si o o competitie gas-to-gas care ar genera o scadere a preturilor.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
