Economiști celebri (unii laurați ai Nobelului, după cum vom vedea), au făcut cercetări extrem de serioase, utilizând modele matematice și econometrice sofisticate, pentru a răspunde unor întrebări banale, dacă nu chiar inutile.

Cercetătorii ăștia...Foto: Igor Mojzes | Dreamstime.com

Când soțul și soția folosesc aceeași toaletă, e mai bine să lași capacul ridicat sau coborât?

Autorul, Jay Pil Choi, de la Universitatea de Stat din Michigan, a publicat cercetarea sa în ianuarie 2011. Lucrarea poate fi citită aici.

Concluzia la care a ajuns: Pentru bărbați, este ineficient să lase capacul toaletei coborât.

„Această lucrare dezvoltă o analiză economică a „etichetei” privind utilizarea toaletei. Investigez dacă există vreo justificare a prezumției că bărbații ar trebui să lase scaunul de toaletă coborât după utilizare. Consider că acest lucru este ineficient, cu excepția cazului în care există o mare asimetrie în costurile neplăcute ale schimbării poziției scaunului de toaletă între sexe”, scrie autorul.

Cercetarea a fost publicată în Journal of Economic Inquiry.

N.Red: Aș sugera insistent să nu-i urmați sfatul. Liniștea domestică e mult mai importantă.

Teoria comerțului interstelar- Paul Krugman

Krugman imaginează un comerț între pământeni și locuitorii unei planete, Trantor, presupunând că nava spațială care transportă mărfurile se mișcă cu viteza luminii. Cum prețul la destinație depinde și de timpul în care are loc livrarea, laureatul Nobel se întreabă care Timp va fi lat în calcul: cel al unui observator pământean sau cel al unuia de pe nava spațială (cele două sisteme dde referință diferă foarte mult ca efect al teoriei lui Einstein).

Krugman (Universitatea Princeton) și-a publicat lucrarea în 1978 în Journal of Economic Inquiry. Cercetarea sa poate fi citită aici.

Cele mai bune planuri de agățat, când resursele sunt puține

Când Elaine din Seinfeld urma să se întâlnească cu un bărbat, s-a trezit că nu mai are bureți contraceptivi (sezonul 7, episodul 9). Ea caută înfrigurată prin farmacii, dar stocurile erau epuizate. Așa că, rămânând cu o cantitate mică de bureți, Elaine trebuie să-și reevalueze întreaga strategie de seducție.

De fiecare dată când se întâlnește cu un nou tip, ceea ce se întâmplă frecvent, ea se întreabă este „demn să-mi consum pe el un burete”? „Nu m-am putut decide dacă era cu adevărat demn de bureți.” , îi spune ea lui Jerry.

Pornind de aici, un cercetător, Avinash Dixit, de la Universitatea Princeton, publică în 2011 o cercetare pe această temă: a resurselor finite și a economisirii acestora. Cercetarea în: Journal of Economic Inquiry (https://www.princeton.edu/~dixitak/home/Elaine-Final-Web.pdf)

Corelația dintre dimensiunea medie a organului sexual masculin și creșterea economică a țării în care locuiește

Cercetarea explorează legătura dintre dezvoltarea economică și lungimea medie a organului bărbătesc pe date din perioada cuprinsă între 1960 și 1985. Potrivit autorului, creșterea economică între 1960 și 1985 este asociată negativ cu dimensiunea medie a organului sexual masculin.

„Cu rezervele cuvenite, se constată, de asemenea, că este un factor determinant mai important al creșterii PIB decât tipul de regim politic al țării. Deși toate dovezile sunt sugestive, ipoteza noastră are la bază corelații surprinzător de puternice”, spune cercetătorul.

Autor: Westling, Tatu (2011): Male organ and economic growth: does size matter?

Vă lăsăm Dvs plăcerea de a citi studiul.

Oul sau găina?

O întrebare de când lumea. Doar că răspunsul vine bazat pe cifre și date. Foarte pe scurt, la început a fost OUL. Oamenii au studia producția de ouă din SUA pe un interval de aproape 50 de ani (1893- 1930)

Deci, rămâne că Oul a fost primul, da?

Lucrarea poate fi citită aici.

Tu știi ce ai în farfurie?

Cercetătorii au vrut să vadă dacă oamenii pot distinge între gustul mâncării pentru câini și cel pentru oameni. Așa că au făcut două forme identice - unul cu pate destinat câinilor și altul destinat oamenilor. Și l-au testat.

Cercetătorul (John Bohannon și colaboratorii Universitatea Harvard, 2009), a constatat că un om normal se prinde atunci când pateul consumat e altceva decât știa el că ar trebui să fie.

Dar, când datele sunt validate pe serii temporale și pe un număr mare de voluntari, parcă altfel stă problema....

Citiți aici.

---

Sursa foto: | Dreamstime.com