ROBOR-ul la trei luni ar putea scădea spre finalul anului la 3,1%, dar, pe termen lung, trendul este de creştere, putând ajunge la 3,5% - 3,6% anul viitor şi spre 4% în 2020, susţine Csaba Balint, analist macroeconomic la OTP Bank România. ROBOR-ul a crescut foarte mult din mai multe motive: lichiditatea a dispărut, condiţiile externe s-au înrăutăţit, de aceea ne aşteptăm să vedem pe termen scurt corecţii. Putem să vedem scăderi. Pentru decembrie, având în vedere că statul cheltuieşte mai mult, s-ar putea ca ROBOR-ul la trei luni să scadă chiar și la 3,1%", a explicat Csaba Balint, la o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, ”dacă ne uităm la ce se întâmplă în zona euro şi în Statele Unite, trendul general este de creştere. Poate nu chiar în salturile pe care le-am văzut până acum, dar tendința rămâne de creștere.
”Pentru anul următor ne așteptăm ca dobânda-cheie să ajungă la 3.25%, iar asta ar însemna ca ROBOR să ajungă la 3.5-3.6, bineînțeles cu oscilații în jurul acestui nivel”, a mai explicat joi Balint.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a stagnat joi la valoarea de la 3,35%, cât înregistrase şi miercuri, potrivit datelor publicate de BNR.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetica a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.