Preşedintele ceh Petr Pavel a subliniat miercuri, într-un discurs susţinut cu ocazia marcării a 79 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, că, după o „reflecţie profundă”, fosta Germanie nazistă învinsă a devenit o ţară democratică, angajată în favoarea păcii şi a stabilităţii în Europa, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.

Petr PavelFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Este un „paradox istoric”, a remarcat preşedintele ceh, deoarece Rusia - care ea însăşi a fost invadată de Germania nazistă şi a făcut parte din coaliţia antihitleristă alături de Marea Britanie şi SUA - este astăzi ţară agresoare prin războiul său declanşat împotriva Ucrainei.

Republica Cehă a marcat miercuri sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi eliberarea de sub ocupaţia nazistă în urmă cu 79 de ani, în cadrul unei ceremonii tradiţionale.

Pavel a declarat că nu ar trebui să existe niciun fel de relaxare în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina.

Cehia se află la originea iniţiativei privind achiziţionarea a circa 800.000 de proiectile de artilerie pentru Kiev din ţări din afara Uniunii Europene. Potrivit unor informaţii preliminare, prima tranşă ar putea fi livrată Ucrainei în luna iunie.

Ziua Victoriei în Europa pe 8 mai este o sărbătoare publică în Cehia. Multe afaceri mari au fost închise miercuri.

La ceremonia depunerii de coroane de flori la mormântul soldatului necunoscut de pe Dealul Vitkov din Praga au participat preşedintele Petr Pavel, prim-ministrul Petr Fiala şi preşedinţii celor două camere ale parlamentului ceh.

În Rusia anului 2024 cuvântul „pace” este tabu

Spre deosebire de perioada sovietică, în Rusia anului 2024 cuvântul „pace” este tabu, iar pentru rostirea acestuia în spaţiul public poţi ajunge chiar la închisoare, notează Radio Svoboda (Radio Free Europe/Radio Liberty).

Chiar la recentele demonstraţii oficiale de 1 Mai, cuvântul pace nu doar că nu a răsunat, ci a fost scos din cel mai faimos slogan încă din timpurile sovietice, „Pace. Muncă. Mai”. Anul acesta, participanţii au purtat pancarte cu înscrisul „Muncă. Mai”, fapt remarcat de numeroase media independente ruse, care şi-au mutat sediul în afara ţării după începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.

Cuvântul „pace” a fost eliminat din postările ocazionate de 1 Mai de pe conturile de Telegram ale Parchetului General al Rusiei, Comitetului de Anchetă rus, precum şi de pe paginile internet ale principalele canale federale ale televiziunii de stat ruse. Aceasta în condiţiile în care Rusia marchează la 9 mai Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste.

În primăvara anului 2022, aproape imediat după începerea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în codurile penal şi administrativ ruse a apărut un articol despre aşa-numita discreditare a acţiunilor armatei ruse.

În conformitate cu acest articol, mii de ruşi au fost supuşi represaliilor pentru poziţia lor anti-război sau pentru raportări de crime de război comise de militarii ruşi în Ucraina. Sunt cunoscute cazuri când instanţele au găsit cetăţenii vinovaţi de „discreditarea” armatei pentru cuvântul „pace” inscripţionat pe tricouri, insigne sau afişe. Unii dintre ei au fost condamnaţi la plata unor amenzi, iar alţii chiar la pedepse cu închisoarea, notează Radio Svoboda.

_____