Sindicatele din invatamant protesteaza, miercuri, in Bucuresti, dupa ce guvernul a contestat la CCR Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%.

Peste 15.000 de persoane sunt asteptate sa participe la mitingul din Piata Constitutiei, care va fi urmat de un mars pana la Palatul Victoria.

Protestul este organizat de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret" si Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater".

In urma cu doua saptamani, Parlamentul a votat in unanimitate majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Legea a fost, insa, contestata de Guvern la Curtea Constitutionala a Romaniei si va fi analizata de catre magistrati pe 15 octombrie.