Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la un depozit de aluminiu al unei fabrici de BCA din municipiul Constanţa, iar persoanele care au sunat la 112 au afimat că s-ar fi auzit trei explozii după care s-a văzut un fum alb gros.

Incendiu la un depozit din ConstantaFoto: Captura video

UPDATE 20.05 Prefectul din Constanţa, despre incendiul de la fabrica de BCA: Pasta de aluminiu a explodat, flăcările au ajuns la cartonul bituminat

Prefectul Constanţei, Silviu Coşa, a explicat că a existat iniţial o explozie într-o magazie unde erau câteva zeci de tone de pastă de aluminiu, flăcările ajungând apoi într-o zonă unde erau depozitate role de carton bituminat.

Coşa a menţionat că incendiul a fost localizat, iar în prezent se intervine pentru îndepărtarea oricărui risc ar mai putea exista.

Referitor la emisiile de noxe, Silviu Coşa a spus că nu au fost determinate creşteri substanţiale, astfel încât să existe vreun pericol pentru populaţie.

UPDATE 17.10: Numărul echipajelor de intervenţie a fost suplimentat în cazul puternicului incendiu izbucnit la o fabrică de BCA din zona industrială a muncipiului Constanţa, urmând să fie transmis şi un mesaj RO-Alert către populaţie, scrie Agerpres.

„Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflată în proximitate, va fi transmis mesaj RO-Alert”, a informat ISU "Dobrogea".

La faţa locului sunt în prezent 9 maşini de stingere incendii, 2 autoscări şi 6 echipaje medicale şi, conform pompierilor, arde o magazie în care se afla carton bituminos.

****

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă după-amiază la un incendiu izbucnit în zona industrială a municipiului Constanţa, la o magazie de aluminiu din cadrul unei fabrici de BCA, relatează News.ro.

Persoanele care au sunat la 112 au anunţat că s-au auzit trei explozii după care s-a văzut un fum alb gros.

La faţa locului s-au deplasat patru maşini de stingere, un echipaj SMURD şi trei ambulanţe al Serviciului Judeţean.

Publicațiile locale FocusPress și Ziua de Constanța scriu că este vorba despre un incendiu care a cuprins o magazie din aluminiu, pe o suprafaţă de circa 40 de metri pătraţi, a fabricii de BCA Celco.

Polițiștii și jandarmii au înconjurat perimetrul deoarece este pericol de explozie, scriu sursele citate.