Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a fost solicitat, joi seara, să acorde asistenţă medicală unor copii cazaţi într-o pensiune la Bran, posibil cu toxiinfecţie alimentară, transmite Agerpres.

112Foto: Facebook/ ISU Constanta

"S-a primit o solicitare în acest sens, fiind vorba de şapte persoane, şase copii şi un adult. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi trei echipaje cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ), care îi evaluează", a precizat purtătorul de cuvânt de la ISU Braşov, Luiza Dănilă.

Prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, a declarat pentru Agerpres că patru copii au fost transportaţi la spital, iar un echipaj medical a rămas la pensiune pentru evaluarea altor cazuri dacă va fi necesar.

"Este vorba despre un grup de 32 de copii aflaţi în tabără la pensiunea Alisa. O echipă formată din reprezentanţi ai DSP şi DSVSA Braşov s-a deplasat la pensiune pentru a vedea exact despre ce este vorba. Deocamdată patru copii au fost transportaţi la spital", a spus prefectul.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Ionuţ Marin, a precizat că joi seara a existat un apel la 112 prin care se semnala că mai multe persoane acuzau dureri abdominale la o unitate turistică din Bran.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la cele semnalate, iar împreună cu specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu vor demara, chiar în această seară, verificări la acea unitate", a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Şi reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au trimis inspectori la faţa locului.