Patru surori au fost rănite pe un trotuar din Oradea de o mașină care circula cu viteză mare, condusă de un șofer în vârstă de 20 de ani. Două dintre fete au ajuns, în urma impactului, sub autoturism, relatează Mediafax.

112Foto: Facebook/ ISU Constanta

UPDATE 08.03Medicii au fost nevoiți să-i amputeze gamba stângă uneia dintre ele, potrivit Digi 24.Fetele mai au un frate, tot victimă a unui accident rutier, aflat în comă de aproape un an. Accidentul a avut loc în fața sediului Poliției Rutiere.

„Cea mai mică dintre surori a suferit un traumatism cranian și toracic, escoriații, va fi internată pentru supraveghere la Spitalul Municipal. A treia a suferit o amputație traumatică la nivelul gambei stângi, a plecat cu elicopterul la Spitalul Județean din Timișoara, pentru a se încerca reimplantarea, dacă va fi posibil, și cea de-a patra, cu un traumatism cranian, fracturi ale oaselor craniului, fracturi costale multiple, va rămâne internată la Spitalul Județean, secția de neurochirurgie”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Oradea.

Șoferul de 20 de ani a mai avut în trecut permisul suspendat pentru viteză excesivă. Potrivit Agerpres, el are carnet de anul trecut.

-----

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Ioana Lascău, a declarat sâmbătă pentru Mediafax că cele patru victime erau din localitatea bihoreană Sălard.

„În Oradea a avut loc un accident soldat cu 4 victime. Un bărbat de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Polonia pe o stradă din municipiu, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar astfel, pe un carosabil umed, a pierdut controlul direcției, autorismul a lovit o bordură și a pătruns pe trotuar, acroșând patru persoane din localitatea bihoreană Sălard. În urma accidentului, o tânără de 20 de ani și o minoră de 8 ani au ajuns sub autoturism și au suferit multiple leziuni, o altă fată de 12 ani a suferit leziuni grave și alta de 14 ani a suferit leziuni ușoare”, a spus Lascău.

Victimele, toate surori, au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, polițiștii continuând cercetările în acest caz.