Drumul national 7 este partial blocat, duminica dupa-amiaza, in judetul Valcea, intre localitatile Brezoi si Calimanesti, in urma unui accident rutier produs la kilometrul 202 si in care cinci persoane au fost ranite, informeaza News.ro.

Potrivi datelor furnizate de reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Valcea, drumul national 7 - Valea Oltului este blocat pe un sens, duminica dupa-amiaza, in urma unui accident rutier produs la kilometrul 202, in care au fost implicate trei autovehicule. Primele date primite de la fata locului arata ca cinci persoane au fost ranite in urma acestui accident. Trei dintre acestea, intre care un copil, au rani mai grave.

Si la kilometrul 207 al drumului national 7 s-a produs un accident rutier, insa in urma acestuia nu sunt victime, ci doar pagube materiale. De asemenea, un autoturism a iesit in decor la kilometrul 230 al DN 7, dupa ce a derapat pe soseaua uda.

Tot duminica, in judetul Valcea un copil de 11 ani a fost grav ranit, ramanand incarcerat dupa ce soferul autoturismul in care se afla a pierdut controlul asupra directiei de mers in conditii de carosabil ud, iar autovehiculul s-a izbit violent de un cap de pod pe drumul judetean 605 C, in localitatea Alunu. In autoturismul implicat in accident se aflau soferul si doi copii.