O persoana a murit si sapte au fost ranite dupa o explozie produsa intr-un apartament din Iasi, potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, citat de News.ro. Deflagratia, care s-a produs intr-un bloc de locuinte a fost urmata de un incendiu, iar locatarii au fost evacuati din imobil.

O persoana a murit si sapte au fost ranite in urma unei explozii care a avut loc intr-un bloc de locuinte din Iasi, de pe strada Vascauteanu, din zona Copou, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, Silvia Bolohan.

Deflagratia a fost urmata de un incendiu, iar la fata locului au intervenit zece autospeciale de stins incendii, una de transport victime multiple si una de terapie intensiva mobila. Toti locatarii au fost evacuati de echipele de interventie.

Persoanele care locuiesc in imobilul in care s-a produs explozia sustin ca au simtit miros de gaz mai multe zile, dar deocamdata nu se cunoaste ce a produs deflagratia, pompierii urmand sa faca o ancheta.

Primaria Iasi a pus caminul unui liceu la dispozitia locatarilor din blocul in care s-a produs explozia

Primarul Iasiului, Mihai Chirica, a anuntat ca a pus la dispozitia locatarilor evacuati din blocul in care s-a produs explozia caminul unui liceu. Chirica a precizat ca "blocul in care s-a produs explozia nu mai poate fi locuit".

"Am decis cazarea celor din blocul respectiv in caminul de la liceul I.C. Stefanescu. Multi dintre locatari au spus ca vor merge la rude, vom vedea cati oameni au nevoie de cazare. Blocul in care s-a produs explozia nu mai poate fi locuit, cel putin pana la efectuarea unei expertize. Inclusiv scara interioara a fost distrusa", a declarat pentru News.ro Mihai Chirica.

Primarul a mai precizat ca explozia a fost una extrem de puternica si ca, foarte probabil, a fost o acumulare de gaz in apartamentul in care s-a produs deflagratia.

"Posibil sa se fi acumulat o cantitate mare de gaz in apartamentul respectiv. E greu de imaginat ca o centrala de apartament sa provoace o explozie atat de puternica. Vor fi facute cercetari si se va stabili ce s-a intamplat. Dar dupa forta exploziei, pare sa fi fost o acumulare de gaz", a declarat Mihai Chirica.

UPDATE: Bilantul a ajuns la 2 morti si 11 raniti

Bilantul exploziei de luni seara la un bloc de locuinte din Iasi a crescut la doi morti si 11 raniti, dupa ce sotia barbatului gasit mort a fost descoperita si ea fara suflare, sub daramaturi.

Purtatorul de cuvant al Serviciului Judetean de Ambulanta Iasi, Nicolae Pralea, a declarat, pentru Mediafax, ca sase raniti au fost transportati la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta "Sf. Spiridon" din Iasi.

Cele sase persoane au suferit arsuri si intoxicatii.

De asemenea, cinci raniti au fost evaluati la fata locului, dar nu a fost nevoie de transportarea acestora la spital.

"Sunt undeva, in total, 11 victime, apelul a fost primit la ora 20.21, pe strada Vascauteanu, o explozie, o acumulare de gaze", a spus purtatorul de cuvant al Serviciului Judetean de Ambulanta Iasi.

Potrivit acestuia, din cele sase victime transportate la spital, patru sunt femei cu varste cuprinse intre 55 si 82 de ani.

De asemenea, Nicolae Pralea a declarat ca si sotia barbatului gasit initial mort a fost gasita fara suflare, sub daramaturi, astfel ca bilantul exploziei a crescut la doi morti.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, Loredana Covalschi, a declarat ca reprezentantii Inspectoratului de Stat in Constructii vor efectua o expertiza.

Explozia urmata de un incendiu a avut loc la un bloc de locuinte situat langa seminarul catolic "Sfantul Iosif" Iasi, in zona "Copou".