Manevrele navelor au fost suspendate în porturile constănţene din cauza vântului puternic, care suflă la rafală cu viteze de 70 - 80 km/h.

Potrivit autorităţilor portuare citate de Mediafax, operaţiunile au fost sistate, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 08.30, în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud - atât maritim cît şi fluvial, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 - 70 km/h la ţărm, iar în larg poate ajunge şi depăşi 80 km/h.

În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă.

Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi trebuie să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.

Tot din cauza vântului puternic a fost restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud - fluvial.