Un muncitor a murit, sambata, dupa ce a fost prins sub un mal de pamant pe un santier din zona Fundeni-Colentina, informeaza Agerpres citand reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti.

"In jurul orei 13,30, trei muncitori efectuau lucrari de introducere a unor conducte de canalizare la circa 2-3 metri adancime, cand un mal de pamant s-a prabusit peste ei. Doi dintre muncitori au fost scosi imediat de colegii lor, iar al treilea a fost scos ulterior, de colegii sai cu ajutorul membrilor Grupului Special Salvator al ISU. Cel de-al treilea se afla, din pacate, in stop cardio-respirator si nu a mai putut fi salvat", a declarat reprezentantul ISU Bucuresti, Daniel Vasile.

Potrivit Mediafax, un alt muncitor a fost ranit in accidentul de munca, fiind transportat la spital cu o ambulanta SMURD iar un al treilea muncitor a suferit un atac de panica. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor la fata locului.

Cei trei muncitori sapau un sant pentru conductele de canalizare, pe strada Ricinului din apropierea lacului Plumbuita.