Sorana Cîrstea a reușit o revenire de senzație și s-a calificat în semifinalele turneului „WTA 1000” de la Dubai, fază a competiției în care va avea parte de o adversară surprinzătoare.

Jasmine PaoliniFoto: Anthony WALLACE / AFP / Profimedia

>> Sorana Cîrstea, prima reacție după revenirea carierei și calificarea în semifinalele WTA Dubai

Sorana Cîrstea, duel cu Jasmine Paolini în semifinalele de la WTA Dubai

După victoria cu Marketa Vondrousova (a salvat șase mingi de meci și a revenit de la 2-6, 1-5), pentru Sorana urmează duelul cu Jasmine Paolini (28 de ani), după ce italianca a beneficiat de retragerea kazahei Elena Rybakina (favorită 4).

Aflată pe locul 26 la începutul competiției (cel mai sus a fost pe 24), Paolinia învins la Dubai trei nume importante din circuitul feminin: Beatriz Haddad Maia (favorită 11), Leylah Fernandez (finalistă la US Open 2021) și Maria Sakkari (favorită 8).

Prezența în semifinalele turneului din Emiratele Arabe reprezintă cel mai bun rezultat înregistrat de Jasmine la competițiile de categorie „WTA 1000”. Ultima jucătoare care a reușit această performanță după împlinirea vârstei de 28 de ani a fost Camila Giorgi (Montreal 2021).

Italianca a cucerit singurul ei titlu WTA la Portoroz (Slovenia), în 2021, când a învins-o în sferturi chiar pe Sorana Cîrstea, scor 6-4, 4-6, 6-1. Jasmine a mai jucat alte trei finale: Cluj-Napoca (2022), Palermo și Monastir (2023).

Sorana și Jasmine s-au întâlnit și în primul tur de la Roland Garros 2023, iar italianca a avut câștig de cauză: 7-5, 2-6, 6-2.

De știut înaintea meciului dintre Sorana Cîrstea și Jasmine Paolini

  • Pentru calificarea în semifinalele de la Dubai, Cîrstea va încasa un cec în valoare de $158.944 și 390 puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • Dacă va trece de Paolini, Sorana Cîrstea va acumula 2.483 de puncte și va urca pe locul 15 în clasamentul WTA Live (ar fi cea mai bună clasare a carierei).
  • Dacă va fi învinsă de Jasmine, românca va fi depășită chiar de italiancă și va rămâne pe locul 22 (cel mai sus a fost pe 21, în august 2013). Sorana ar putea fi întrecută și de Anna Kalinskaya, dacă va pierde în semifinale și rusoaica va câștiga competiția.

Sorana Cîrstea și-a egalat cea mai bună clasare din carieră - Locul 21

Sorana a învins nume importante la ultimele competiții (Caroline Garcia, Maria Sakkari, Sloane Stephens, Sofia Kenin, Veronika Kudermetova și Donna Vekic și Marketa Vondrousova) și se află pe locul 21 în clasamentul WTA Live.

Cîrstea și-a egalat cea mai bună clasare a carierei (21, poziție pe care a mai ocupat-o în august 2013). Pentru a face un nou salt în clasament, românca trebuie să ajungă în finala competiției de la Dubai.

Semifinale - 2.223 de puncte - Locul 21 WTA

Finala - 2.483 de puncte - Locul 15 WTA

Campioană - 2.833 de puncte - Locul 14 WTA.

Sorana Cîrstea, traseul virtual de la WTA Dubai

Turul I: 6-3, 7-6(2) vs Sofia Kenin

Turul II: 6-1, 6-4 vs Veronika Kudermetova

Optimi:3-6, 6-3, 7-5 vs Donna Vekic

Sferturi: 2-6, 7-6(1), 6-2 vs Marketa Vondrousova

Semifinale: Jasmine Paolini

Finala: Iga Swiatek / Coco Gauff / Qinwen Zheng / Anna Kalinskaya.

Dubai Duty Free Tennis Championships se dispută în perioada 18-24 februarie, pe hard, face parte din categoria „WTA 1000” și are premii totale în valoare de $3.211.715. Simona Halep a câștigat turneul în 2015 și 2020, iar campioana en-titre este Barbora Krejcikova.