Calificat deja în semifinale la Turneul Campionilor, Daniil Medvedev a fost învins în două seturi de Carlos Alcaraz, cu un dublu 6-4, iar mai multe suspiciuni au apărut imediat după finalul disputei.

Daniil MedvedevFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Daniil Medvedev răspunde după ce s-a speculat că s-a lăsat învins de Alcaraz pentru a-l evita pe Novak Djokovic în semifinale

Daniil Medvedev îl va întâlni pe Jannik Sinner în semifinale la Turneul Campionilor, iar rusul a fost acuzat de non-combat după ce a fost învins de Carlos Alcaraz în ultimul meci din grupă.

Victoria lui Alcaraz a schimbat situația în grupă, iar Daniil Medvedev l-a evitat pe Novak Djokovic în faza semifinalelor.

Imediat după meci, rusul a fost acuzat că a pierdut intenționat disputa cu fostul lider mondial, dar acesta a avut un răspuns pentru contestatari la conferința de presă.

„După meciul de acum două zile, mi-am spus: 'Oh, e bine, sunt sigur că voi termina primul în grupă'. Dar nici măcar nu a fost cazul. Am făcut tot ce am putut în meciul de azi. Nu știu cum s-a văzut la televizor, dar în adâncul sufletului meu am simțit că am făcut un meci bun, de fapt mult mai bun decât împotriva lui Sascha (Zverev) în ceea ce privește nivelul meu. Chiar dacă am pierdut destul de ușor într-un fel.” - a declarat Daniil Medvedev.

Turneul Campionilor 2023, semifinale

Novak Djokovic (1 ATP) - Carlos Alcaraz (2 ATP)

Daniil Medvedev (3 ATP) - Jannik Sinner (4 ATP).

>> Recordurile stabilite de Jannik Sinner pentru tenisul masculin italian

Cine a câștigat Turneul Campionilor de-a lungul timpului

Novak Djokovic 6 (2008, 2012, 2013, 2014, 2015, 2022)

Roger Federer 6 (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011)

Ivan Lendl 5 (1981, 1982, 1985, 1986, 1987)

Pete Sampras 5 (1991, 1994, 1996, 1997, 1999)

Ilie Năstase 4 (1971, 1972, 1973, 1975)

Boris Becker 3 (1988, 1992, 1995)

John McEnroe (1978, 1983,1984)

Bjorn Borg 2 (1979, 1980)

Lleyton Hewitt 2 (2001, 2002)

Alexander Zverev 2 (2018, 2021)

Andy Murray (2016)

Grigor Dimitrov (2017)

Stefanos Tsitsipas (2019)

Daniil Medvedev (2020)

Andre Agassi (1990)

Stan Smith (1970)

Nikolay Davydenko (2009)

Stefan Edberg (1989)

Jimmy Connors (1977)

Alex Corretja (1998)

Gustavo Kuerten (2000)

David Nalbandian (2005)

Manuel Orantes (1976)

Michael Stich (1993)

Guillermo Vilas (1974).

Turneul Campionilor - Recorduri

  • Cele mai multe titluri (la simplu): Roger Federer, Novak Djokovic (6)
  • Cele mai multe titluri consecutive (la simplu): Novak Djokovic (4)
  • Cel mai în vârstă campion: Novak Djokovic, 35 de ani și 5 luni, în 2022
  • Cel mai tânăr campion: John McEnroe, 19 ani și 10 luni, în 1978
  • Cel mai bine clasat campion: Locul 1: Ilie Năstase (1973), Jimmy Connors (1977), Bjorn Borg (1979-80), John McEnroe (1984), Ivan Lendl (1985-87), Pete Sampras (1994, 1996-97), Lleyton Hewitt (2002), Roger Federer (2004, 2006-07), Novak Djokovic (2012, 2014-15, 2022) și Andy Murray (2016).
  • Cel mai slab clasat campion: Locul 12: David Nalbandian, în 2005.
  • Cele mai multe calificări: Roger Federer (17)
  • Cele mai multe victorii: Roger Federer (59).

Turneul Campionilor 2023 are loc în perioada 12-19 noiembrie, pe hard, în Pala Alpitour din Torino (Italia). Are premii totale în valoare de $9.000.000, la start se află cei mai buni opt jucători ai sezonului, iar campionul en-titre este Novak Djokovic (l-a dublu s-au impus Rajeev Ram și Joe Salisbury).