Carlos Alcaraz a vorbit deschis despre obiectivul pe care-l are pentru finalul sezonului, ibericul aducând în discuție numele lui Novak Djokovic: „Nole este în aproape fiecare gând al meu la antrenamente”.

Carlos AlcarazFoto: Tetsu Joko / AP / Profimedia

>> Surpriză mare la WTA Seul: Campioană de Grand Slam, eliminată de locul 569 mondial

Jimmy Connors spune că ar fi o greșeală ca Alcaraz să se concentreze numai pe Djokovic

Prezent la Mastersul de la Shanghai, Carlos a fost întrebat de jurnaliști despre rivalitatea cu Novak Djokovic.

Sincer, spaniolul originar din Murcia a spus că „Mă gândesc la el la aproape fiecare antrenament, nu vă voi minți.

Mă pregătesc cu un obiectiv clar: să închei anul pe locul 1. Trebuie să mă antrenez cât mai bine cu putință. Am nevoie să fiu la 100% la fiecare minge pentru a fi capabil să am un răspuns pentru el” - Carlos Alcaraz.

Auzind cele spuse de Alcaraz, fostul lider mondial Jimmy Connors a avut un sfat pentru tânărul iberic.

„Primul meu gând despre asta (n.r. declarația lui Alcaraz că îl are mereu în gând pe Nole la antrenamente) este, că deși Carlos l-a învins la Wimbledon, a fost ca un fel de ghimpe în coasta lui un pic. Trebuie să fie foarte atent când face asta, pentru că atunci te pregătești pentru un singur tip (n.r. Novak).

Înțeleg că te gândești „dacă joc suficient de bine pentru Djokovic voi fi capabil să îi bat și pe ceilalți”.

Dar nu este chiar adevărat, deoarece ceilalți au jocuri diferite, așa cum am văzut de altfel cu Sinner (n.r. cel care l-a învins recent). Iar modul cum joacă el este diferit de cel al lui Novak, Alcaraz sau Medvedev.

Trebuie să fii pregătit să joci cu toți cei pe care îi întâlnești. Mă duceam pe teren și lucram la jocul meu pentru că mă gândeam că trebuie să fiu suficient de bun pentru a juca cu oricine, nu doar cu un singur rival.

Nu este vorba doar despre Novak: este Sinner, mai este și Medvedev, mai pot fi și alții”, a completat Jimmy Connors.

>> Nume uriașe din WTA vor lipsi de la turneul final al Billie Jean King Cup

Cine este Jimmy Connors

În vârstă de 71 de ani, Jimmy Connors este un fost lider ATP care a cucerit în carieră opt titluri de Grand Slam (Australian Open 1974, Wimbledon 1974, 1982 și US Open 1974, 1976, 1978, 1982).

A adunat 1274 de victorii și a fost învins de 283 de ori, iar doar din premiile din tenis a strâns $8.641.040.

De știut:

  • În prezent, Carlos Alcaraz joacă la Mastersul de la Shanghai, acolo unde în optimi va da peste Grigor Dimitrov (favorit 18).
  • Fost lider ATP, Alcaraz (20 de ani) a cucerit până acum două titluri majore: US Open 2022 și Wimbledon 2023.
  • De-a lungul timpului, Alcaraz și Djokovic s-au întâlnit de patru ori, scorul fiind 2-2.