Australian Open 2024 va începe duminică, 14 ianuarie, turneul de Grand Slam urmând să se desfășoare în premieră pe durata a 15 zile, au anunțat organizatorii.

Australian OpenFoto: Paul CROCK / AFP / Profimedia

Australian Open 2024 va dura 15 zile

Tennis Australia a precizat că intenția sa este de a diminua probabilitatea ca meciurile să se termine târziu în noapte. La ediția din 2023 a turneului major, partida dintre Andy Murray și Thanasi Kokkinakis (turul al doilea) s-a încheiat după ora 4 dimineața.

Meciurile de tenis nu au o durată standard. Pot fi mai scurte de o oră sau pot dura mai mult de 5 ore și jumătate (așa cum s-a întâmplat la partida câștigată de Murray, scor 4-6, 6-7, 7-6, 6-3, 7-5).

„Am ascultat feedback-ul jucătorilor și fanilor și suntem încântați să oferim o soluție pentru a reduce numărul de meciuri care se termină târziu. Ziua suplimentară va ajuta la acest lucru. Va îmbunătăți programul atât pentru fani, cât și pentru jucători.

Prima rundă se va juca acum pe parcursul a trei zile în loc de două, oferind, de asemenea, fanilor o zi în plus de tenis incredibil, divertisment, mâncare și distracție în familie.

În fiecare an, echipa noastră lucrează din greu pentru a le aduce fanilor un eveniment care se simte nou și interesant, iar aceasta este o altă oportunitate de a dezvolta ceea ce este deja cel mai mare eveniment sportiv anual din lume” - Craig Tiley, director Australian Open.

În 2024, Australian Open (14 - 28 ianuarie) și Roland Garros (26 mai - 9 iunie) se vor desfășura pe parcursul a 15 zile, în timp ce Wimbledon (1 - 14 iulie) și US Open (26 august - 8 septembrie) vor fi evenimente de 14 zile.