Ons Jabeur (principala favorită), Jelena Ostapenko și Sloane Stephens (câștigătoare de Grand Slam) s-au oprit în faza optimilor de finală la turneul „WTA 500” de la San Diego.

Ons JabeurFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ons Jabeur, Jelena Ostapenko și Sloane Stephens, eliminate în optimi la WTA San Diego

Jabeur (7 WTA) a fost învinsă în două seturi de rusoaica Anastasia Potapova (27 WTA), scor 6-4, 7-6(4).

Aflată pe locul 16 WTA, Ostapenko (campioana Roland Garros 2017) a cedat în fața americancei Danielle Collins (43 WTA), scor 2-6, 6-3, 6-4.

Nici Stephens (câștigătoarea US Open 2017) nu s-a descurcat mai bine: a fost eliminată de Caroline Garcia (10 WTA, favorită 2), scor 6-3, 3-6, 6-1.

WTA San Diego, sferturi de finală

Anastasia Potapova - Sofia Kenin

Maria Sakkari (3) - Emma Navarro

Beatriz Haddad Maia (7) - Barbora Krejcikova (4)

Danielle Collins - Caroline Garcia (2).

Cymbiotika San Diego Open face parte din categoria „WTA 500”, are premii totale în valoare de $780.637, iar la start pe tabloul principal s-au aflat 32 de jucătoare. Întrecerea are loc în perioada 11-16 septembrie, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (nu a participat în acest an).

Rezumatul partidei dintre Caroline Garcia și Sloane Stephens

Rezumatul partidei dintre Danielle Collins și Jelena Ostapenko