Carlos Alcaraz și-a îndeplinit visul și a cucerit turneul de la All England Club, după o finală de poveste în fața lui Novak Djokovic. Duelul a durat aproape 5 ore și a fost plin de momente spectaculoase.

Carlos AlcarazFoto: Tetsu Joko / AP / Profimedia

>>> VIDEO Novak Djokovic, copleșit de emoții după înfrângere - Lacrimile campionului

Carlos Alcaraz, campion la Wimbledon 2023

La al treilea duel direct împotriva lui Novak Djokovic (2 ATP), Carlos Alcaraz a reușit să obțină o victorie de aur și să câștige în premieră turneul de la Wimbledon.

Liderul mondial a început foarte rău disputa, însă a revenit fantastic și a ținut un ritm de joc foarte ridicat, care l-a ajutat să se încoroneze campion, scor 1-6, 7-6(6), 6-1, 3-6, 6-4.

La doar 20 de ani, Alcaraz a câștigat al doilea titlu de Grand Slam al carierei, după US Open 2022.

La finalul meciului, spaniolul a fost vizibil emoționat și a avut un mesaj și pentru Nole.

„E un vis devenit realitate. Dar și dacă pierdeam, aș fi fost foarte mândru de mine și de ce am făcut. Fac parte din istorie în acest turneu și e incredibil. Sunt mândru de ce am realizat, sunt mândru de echipa mea și de munca pe care o depunem în fiecare zi.

După primul set, mi-am spus: "Carlos, trebuie să mărești nivelul tenisului, altfel îi vei dezamăgi pe cei care au venit să te vadă

Novak, am crescut văzându-te cum joci. M-ai inspirat când eram mic. De când m-am născut te-am văzut câștigând turnee. Cred că ești într-o formă fizică mai bună decât mine. Ești nemaipomenit, Novak!” - a spus Carlos Alcaraz.

>>> Mesajul lui Rafael Nadal după ce Carlos Alcaraz a câștigat Wimbledon 2023