Dan Petrescu a revenit în țară după despărțirea de Jeonbuk Hyundai (Coreea de Sud), iar antrenorul de 56 de ani a comentat zvonurile conform cărora ar urma să se întoarcă pe banca echipei CFR Cluj.

Dan PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dan Petrescu spune că nu va semna imediat cu CFR Cluj

Tehnicianul a confirmat că a vorbit cu Neluțu Varga (patronul CFR-ului), dar spune că are nevoie de o pauză și nu se grăbește să semneze cu o nouă echipă.

„Nu sunt robot, să mă duc direct la o echipă în momentul ăsta. Am nevoie de puțină pauză și e normal. M-a întrebat ce fac (Ioan Varga - n.r.), nu m-a întrebat dacă vin, am zis: 'Vin în țară și vorbim'.

La CFR Cluj m-am simțit bine tot timpul. Dacă voi merge acolo, e clar că mă duc ca acasă. Dar am nevoie de o pauză” - Dan Petrescu, citat de DigiSport.

CFR Cluj a început slab play-off-ul (o înfrângere și o remiză) și a fost umilită de Corvinul Hunedoara (0-4 în sferturile Cupei României), iar tehnicianul Adrian Mutu și-a dat demisia.

Ardelenii au câștigat clar meciul cu Rapid, scor 4-1, iar interimarul Francisc Dican spune că nu simte implicarea lui Petrescu la CFR.

„Din câte știu eu, nu s-a implicat. De venit, nu știu, nu sunt în măsură să răspund. Eu nu am simțit că s-ar implica” - Francisc Dican.

De știut:

  • Alături de CFR, Petrescu a cucerit patru titluri de campion în România: 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020, 2021-2022.
  • De-a lungul carierei de antrenor, Dan Petrescu a trecut pe la FC Național, Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, CFR Cluj, Guizhou Hengfeng, Kayserispor și Jeonbuk Hyundai Motors.