Oțelul a fost învinsă sâmbătă seară de Rapid, scor 2-1, însă echipa antrenată de Dorinel Munteanu a ratat o ocazie uriașă de a egala pe final.

Dorinel MunteanuFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Dorinel Munteanu, conflict aprins cu fanii giuleșteni: „Unii au fost așa, mai bronzați puțin”

Rapidul a avut din nou publicul aproape și a câștigat, greu, meciul cu Oțelul Galați.

Giuleștenii au ajuns la trei succese consecutive în campionat, dar rezultatul contra echipei lui Dorinel Munteanu putea fi altul, dacă Alexandru Pop l-ar fi învins în final pe Marian Aioani.

La finalul disputei, Dorinel Munteanu nu s-a putut abține și a avut un derapaj rasist la adresa suporterilor echipei gazdă.

„Nu am intrat în conflict cu fanii Rapidului. Vocabularul este unul care li se potrivește. Ce să zic? Îi știu de mult, sunt extraordinari, fac atmosferă super bună. Îmi sunt simpatici. Nu toți, unii au fost așa, mai bronzați puțin.

(...) Cine a spus așa? (n.r. că fotbaliștii Oțelului au cedat presiunii puse de cei din tribună). N-a fost nicio teamă, nu cred c-a fost vorba de așa ceva. E cel mai frumos să joci împotriva unui stadion plin. Unii n-au mai jucat la acest nivel, dar nu pot să cred că ăsta a fost motivul înfrângerii din această seară. În niciun caz!

Cine știe, fiecare gândește în felul lui, dar e clar că visul nostru de a prinde play-off-ul se stinge din ce în ce mai mult. Unii jucători m-au dezamăgit total azi. Am avut mare încredere în ei.

Așa comunicativi arbitri n-am văzut. Puteau să dea 10 cartonașe galbene. Au fost joviali cu tragerile de timp ale adversarilor, cu cârcei, cu toate. Foarte bun arbitrajul, extraordinar!” - a declarat antrenorul Oțelului, potrivit Digi Sport.

Clasament SuperLiga

1. FCSB 50 puncte

2. CFR Cluj 42

3. Rapid București 42

4. Farul Constanța 36

5. Universitatea Craiova 34

6. Sepsi Sf. Gheorghe 33

7. FC Hermannstadt 32

8. Universitatea Cluj 32

9. Petrolul Ploiești 31

10. U Craiova 1948 30

11. Oțelul Galați 28

12. UTA Arad 27

13. Poli Iași 26

14. FC Voluntari 25

15. FC Botoșani 18

16. Dinamo București 16.