Cu toate că începutul de sezon nu este tocmai cel dorit, Dinamo a primit luni o veste uriașă. Planul de reorganizare al clubului a fost aprobat și echipa scapă de datorii uriașe.

Jucatorii echipei Dinamo BucurestiFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Planul de reorganizare al clubului Dinamo a fost aprobat

Planul de reorganizare al clubului Dinamo a fost aprobat luni de către judecătorul sindic, astfel că legendara echipă a României va scăpa de datorii în valoare de 5 milioane de euro.

Aflată în insolvență în acest moment, Dinamo mai rămâne cu datorii în valoare de aproximativ un milion de euro, ceea ce înseamnă că ar putea chiar să iasă din insolvență la finalul acestui sezon.

Andrei Nicolescu, administratorul special și judiciar al lui Dinamo, a reacționat la aflarea veștii și a transmis că începând de acum clubul va intra în normalitate.

„Un pas spre normalitate. Dinamo intră acum pe un făgaș normal pentru reconstrucție. Avem predictibilitate pentru ceea ce trebuie să facem pentru Dinamo în viitor.

Toate lucrurile se vor regla. Este pasul așteptat de toți suporterii lui Dinamo pentru ca acest club să renască și să revină acolo unde-i este locul.

De acum totul va intra în normalitate, ne vom respecta toate obligațiile către toți partenerii. Vreau să mulțumesc suporterilor dinamoviști, apoi întregii echipe din Dinamo, care a stat lângă noi și a crezut în acest lucru.

Cu siguranță, veți avea vești bune cât de curând. Vom avea parteneri puternici alături de noi, veți vedea!” - a fost declarația acestuia, potrivit GSP.

„Cred că este o veste foarte bună pentru viitorul echipei. Este un succes al lui Dinamo și al RTZ. Am crezut în această modificare de plan.

Este un plan firesc pentru ieșire. Am așteptări foarte frumoase despre ceea ce se va întâmpla la Dinamo în viitorul apropiat. Țin să mulțumesc suporterilor care au înțeles să susțină echipa, clubul, lucrurile au funcționat.

Sperăm că soarele va răsări mai evident pe strada lui Dinamo. Efortul acționarilor va fi mult mai mic. Sper că acest lucru să fie de bun augur pentru Dinamo și să conducă spre performanță. Nu ne dorim un Dinamo care se târăște, ci unul care să acceadă la marea performanță.” - a spus și Răzvan Zăvăleanu.