Clubul Politehnica Iași a anunțat duminică revenirea în prima ligă a României a portarului Silviu Lung Jr.

Silviu Lung JrFoto: Seskimphoto / Seskimphoto / Profimedia

Silviu Lung Jr, noul portar al echipei Politehnica Iași

În vârstă de 34 de ani, Lung a evoluat ultima oară la Al-Raed (Arabia Saudită).

„Mă simt foarte bine. Este o nouă provocare pentru mine. Sunt nerăbdător să încep noua aventură. A contat foarte mult că aici lucrează domnul Șfaițer. Ne cunoaștem pe 14-15 ani și am simțit că dorește foarte mult să fiu aici.

Poli e o echipă nou-promovată, care încearcă să se regăsească. Probabil că vor mai veni jucători. Avem potențial și putem avea rezultatele dorite.

Să sperăm că suporterii vor veni alături de noi. Va mai trece timp până când echipa va fi la potențialul maxim, așa că ei trebuie să aibă răbdare și să ne susțină” - Silviu Lung Jr, citat de GSP.

Portarul, născut la Craiova pe data de 4 iunie 1989, a început fotbalul la Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat şi la nivel de seniori, până în anul 2011.

Lung a mai evoluat la Astra Giurgiu, de unde a plecat în 2017 în Turcia, la Kayserispor, unde a jucat până în vara anului 2022, când a plecat în Arabia Saudită, la Al-Raed.

El a reuşit să se impună ca titular la toate echipele la care a evoluat în carieră, bifând 218 prezenţe în Liga 1, 125 de prezenţe în primul eşalon fotbalistic al Turciei şi 27 în cel al Arabiei Saudite.

Totodată, portarulr are experienţă importantă şi în cupele europene, unde a evoluat în 36 de partide. El a bifat şi trei prezenţe în echipa naţională a României dar şi 19 la selecţionata U21.