FCSB a ratat titlul de campioană a României pentru al optulea an consecutiv, formația bucureșteană fiind învinsă dramatic, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0) de Farul Constanța. Patronul echipei, Gigi Becali, a precizat că vor urma tăieri de salarii și a precizat și cât câștigă oamenii din conducerea echipei.

Mihai StoicaFoto: Cronos / Alamy / Alamy / Profimedia

>> Gigi Becali s-a decis în privința vânzării FCSB-ului după ce a pierdut titlul

Mihai Stoica, salariu de 2-3 mii de euro - Valeriu Argăseală, 5000 de euro

Gigi Becali a precizat că nu le va scădea salariul jucătorilor pentru că aceștia au contracte clare. Se va umbla însă și se va tăia peste tot unde există această posibilitate.

„La jucători n-ai cum. N-ai ce! Restu angajaților n-au salarii foarte mari. Are Argăseală 5.000 de euro, Gheorghișor (n.r. Ionuț) 5.000, Meme (n.r. Mihai Stoica), nu știu, 2-3.000. Nu au salarii mari. Dar ce putem să tăiem, tăiem” - Gigi Becali, citat de Fanatik.

Iulian Cristea și Răzvan Oaidă vor pleca de la FCSB

Patronul formației bucureștene a vorbit și despre primii jucători care vor pleca de la FCSB după o nouă ratare a titlului de campioană a României.

„Adică la Cristea (n.r. Iulian) i-am spus de aseară. Dați-i să plece liber, ai luat destui bani, pleacă. Oaidă (n.r. Răzvan) la fel. Mulți jucători care nu sunt de Steaua. De FCSB adică, să nu mă dea în judecată Talpan.

Fac tăieri și la Academie. Fac tăieri peste tot. Adică, trebuie făcute tăieri, că după îngheață picioarele… Și atunci să vedem” - Gigi Becali.

Ce va urma pentru antrenorul Elias Charalambous

Antrenorul Elias Charalambous va continua la FCSB doar dacă va accepta o diminuare a salariului său de la vicecampioana României.

„Dacă el vrea să rămână la un salariu mai mic. Adică de la 10.000 să se micșoreze salariul și să aibă prime de obiectiv, ceva. De cupele europene.

Cred că rămâne, adică. La jucători nu ai cum să micșorezi salariile, pentru că au niște contracte”, a conchis Gigi Becali.

FCSB a câștigat ultima oară campionatul în sezonul 2014/15, când Costel Gâlcă reușea tripla (a cucerit și Cupa României și Cupa Ligii).

>> Imaginile bucuriei după ce Farul Constanța a devenit campioana României

SuperLiga, clasament play-off

1. Farul Constanța – 50 p

2. FCSB – 46 p

3. CFR Cluj – 42 p

4. Universitatea Craiova – 37 p

5. Rapid – 35 p

6. Sepsi – 26 p.

>> Antrenorul FCSB-ului și explicația pentru o seară neagră