CS Universitatea Craiova primește duminică vizita celor de la FCSB în cadrul etapei cu numărul 6 din play-off-ul SuperLigii și doar victoria îi ține pe olteni în cărți pentru titlu.

Andrei IvanFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Andrei Ivan s-a accidentat la ultimul antrenament - Panică în vestiarul lui Eugen Neagoe

Universitatea Craiova va juca duminică un meci capital împotriva celor de la FCSB pe stadionul Ion Oblemenco.

Oficialii din Bănie susțin că s-au vândut deja peste 20.000 de bilete pentru partida cu vicecampioana României, iar atmosfera va fi cu siguranță una fantastică.

Totuși, Eugen Neagoe a primit o veste foarte proastă înaintea duelului de duminică.

Potrivit ProSport, Andrei Ivan a ieșit accidentat de la ultimul antrenament și este incert pentru derby-ul cu FCSB.

Fotbalistul urmează să fie evaluat de staff-ul medical, care va încerca să îl recupereze la timp pentru meciul de duminică.

Cotat la 2.5 milioane de euro conform Transfermarkt, Andrei Ivan are 13 goluri și 4 assist-uri în 38 de apariții în acest sezon.