Obligațiile, oportunitățile și riscurile cu privire la TVA în contextul închiderii anului calendaristic, precum: obligații de ajustare a TVA, posibilitatea de a recupera TVA aferentă creanțelor neîncasate, impactul inventarierii asupra TVA, dar și recomandări privind alte verificări / diligențe periodice din perspectiva TVA vor fi abordate în cadrul unui eveniment organizat de Deloitte România. De asemenea, va fi discutat impactul reformei sistemului european de TVA pentru companiile din România, de exemplu în cazul condițiilor care se vor aplica scutirii de TVA a livrărilor intracomunitare.
Lectorii evenimentului vor fi Alexandru Aparaschivei, Director, Ana Săbiescu, Manager și Iulia Bică, Consultant senior.
Agenda completă a evenimentului și detaliile privind înregistrarea pot fi găsite în acest link.