​Andrei Baciu îşi anunţă luni, într-o postare pe Facebook, demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, invocând „informaţiile apărute în spaţiul public” şi lăsând astfel să se înţeleagă că este vorba despre ancheta DNA privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie, când el a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Andrei BaciuFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
  • UPDATE 15:04 Ce a spus Baciu după ce a fost la DNA: „Am dat o declaraţie cu privire la toate aceste evenimente care s-au desfăşurat în toată această perioadă. (...) A fost o chestiune care s-a desfăşurat pe mai mulţi ani, foarte complexă şi am dorit să răspund la absolut orice fel de întrebări în dorinţa de a clarifica orice fel de nelămurire. Eu sper că, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare, toate întrebările pe care mi le-au adresat (procurorii - n.r.). Am deplină încredere că tot ceea ce am făcut este în conformitate cu legislaţia în vigoare, am avut toată dorinţa de a clarifica orice fel de neclarităţi care ar putea să existe. Am conştiinţa absolut liniştită cu privire la toate lucrurile pe care le-am făcut de când m-am întors în România, de 9 - 10 ani şi, în mod particular, cu tot ceea ce a trebuit să fac în calităţile şi rolurile pe care le-am avut în ultimii patru ani". (Agerpres)

La scurt timp după anunțul demisiei, Andrei Baciu a ajuns la sediul DNA, unde au loc audieri în dosarul achiziţiilor de vaccinuri anti-COVID.

DNA i-a pus sub urmărire penală, în dosarul vaccinurilor, pe fostul premier Florin Cîțu și pe foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Potrivit referatului procurorilor, Vlad Voiculescu ar fi întocmit un memorandum în aprilie 2021, pentru achiziția de vaccinuri, peste necesar, memorandum care ar fi fost susținut spre aprobare în ședința Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuții delegate de ministru al Sănătății. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că secretarul de stat vizat este Andrei Baciu, acum președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis şi cu credinţa nestrămutată în valorile onoarei şi integrităţii. Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna, şi nu dintr-o obligaţie legală”, afirmă Baciu.

El precizează că de-a lungul a nouă ani de când s-a întors în România şi în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-a avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, a acţionat cu un respect neclintit pentru legislaţie, instituţii şi cetăţeni.

„Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienţilor. Am încredere deplină în actul de justiţie, convins fiind că adevărul şi dreptatea vor prevala. Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea şi susţinerea pe care mi le arătaţi”, conchide el.

Andrei Baciu a fost numit la conducerea CNAS în august 2023.

Fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu (PNL) a fost vicepreşedinte al Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi ulterior a preluat interimar preşedinţia acestui organism după eliberarea din funcţie a coordonatorului Valeriu Gheorghiţă.

Citește și: