Medicul Alexandru Rafila, care candidează din partea PSD pentru Camera Deputaţilor, afirmă că se aşteaptă ca la jumătatea lunii decembrie să avem "foarte multe cazuri" de pacienţi cu COVID-19 în spitale şi "foarte multe decese", în contextul în care în aceste zile numărul de teste făcute este redus, astfel că şi numărul cazurilor confirmate a scăzut, dar în secţiile de Terapie Intensivă activitatea este blocată.
"Eu observ că, de o săptămână, numărul de teste efectuat s-a redus cu 60%, am avut patru zile cu reducere de 60% a numărului de teste, implicit s-a redus şi numărul de cazuri. Sigur că dacă testezi mult mai puţin, ai şi mult mai puţine cazuri şi asistăm, pe de altă parte, la o blocare a activităţii în secţiile de terapie intensivă şi la un număr foarte mare de decese. Or, lucrurile astea se vor răzbuna, începând de săptămâna viitoare", a declarat, joi seară, la Antena 3, Alexandru Rafila, citat de
News.ro.
El a susţinut, referitor la afirmaţiile premierului Ludovic Orban conform cărora "sută la sută nu se va reintroduce lockdown-ul", că un răspuns echilibrat, potrivit pentru o astfel de situaţie, ar trebui să fie: "în funcţie de situaţia epidemiologică, luăm măsuri nemedicale mai stringente sau mai puţin stringente încât să ţinem situaţia sub control".
"Dar având în vedere ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, eu mă aştept - şi să dea Dumnezeu să greşesc eu - ca la jumătatea lunii decembrie să avem foarte multe cazuri în spitale şi foarte multe decese, iar lucrul acesta, pentru orice guvern va fi după data de 15 decembrie, o să fie nevoie de anumite măsuri, care ar trebui în mod clar să fie în responsabilitatea celor care au hotărât această inacţiune", a adăugat Rafila.
Întrebat dacă la mijlocul lunii decembrie o să fie un "dezastru", Rafila a replicat: "Nu ştiu dacă o să fie un dezastru, dar situaţia o să fie serioasă".
Joi, alte 7.661 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în România, în urma a doar 32.120 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de aproape 24%. Bilanțul a ajuns la 492.211, conform datelor transmise joi de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 211 de persoane - un record absolut, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 1.252 de pacienți. În unitățile sanitare, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.156.
Sa ne arate si noua domnul Rafila cand au fost efectuate 80.000 de teste zilnic ?
Discursul astora seamana din ce in ce mai mult cu al lui Trump. Numai Trump spunea ca SUA e pe locul intai la cazuri pentru ca testeaza "prea mult".
Cand esti pui de comunist si ai primit un anumit tip de educatie... o ai in sange.
Traim in tara lui Toma Caragiu si vorba aceea... "shopul scuza mijloacele"
Parerea mea.
Aceasta pozitie trebuie sa fie apolitica si indiferent cine guverneaza, sa fie in echipa, nu in permanent dezacord.
Este f simplu sa vorbesti de pe margine. Ma uit la un clip electoral al domnului Rafila unde ne spune foarte afectat ca actuala guvernare nu stapaneste situatia si ca psd are solutia - purtati masti, pastrati igiena si distantarea sociala! Pe bune? Asta e solutia psd? Asta este abordarea salvatoare a psd?
Haideti la vot sa terminam odata cu relicva asta comunista!
Adeziunea la PSD provoaca viziuni.
Nea Rafila, impreuna cu nea Cercel, mortii aia sunt datorita voua, domnilor, pentru ca prin hotie, incompetenta, lipsa de actiune, lasitate, etc ati adus sistemul sanitar unde este el acum...