Deși politicienii și generalii sunt cei care, de regulă, ies în față, războiul este în primul rând despre oamenii simpli. Un genist ucrainean rănit grav la Bahmut, Vladislav Eșenco, și soția acestuia, Valeria, povestesc HotNews.ro cum au de gând să se bucure de viață în continuare, în ciuda tragediei prin care trec.
A fost în cel mai fierbinte loc al războiului din Ucraina, localitatea Bahmut, unde în urma detonării mai multor mine și-a pierdut ambii ochi și parțial auzul. A decis, totuși, să contribuie în continuare la victoria țării sale și să încerce să-și trăiască viața, așa cum e.
Este povestea genistului Forțelor Armate ale Ucrainei Vladislav Eșenco. După ce în august 2023 a petrecut zece zile în comă, a suportat mai multe intervenții chirurgicale, recent bărbatul a fondat o organizație de caritate cu denumirea simbolică „Побачимо Перемогу”, „Să vedem victoria”, prin intermediul căreia strânge fonduri pentru a ajuta militarii răniți din armata ucraineană.
În toată această perioadă, alături de Vladislav a rămas și iubita sa Valeria, care pe data de 21 august i-a devenit soție. Banii de la nuntă, organizată modest, la Kiev, dar care a fost transmisă online pe conturile lor de pe rețele sociale, au fost folosiți de cei doi pentru acțiuni de caritate.
În cadrul unui interviu, în exclusivitate pentru HotNews.ro, Vladislav și Valeria au povestit despre planurile lor pe viitor într-o țară implicată în războiul fără scrupule declanșat de Rusia și au explicat de ce cred că Ucraina va învinge în acest război.
Cum a fost rănit Vladislav Eșenco?
Vladislav Eșenco, înainte de a fi rănit la Bahmut. FOTO: Arhiva personală
Militarul povestește că pe data de 9 august 2022 era într-o misiune de deminare în localitatea Bogdanovca, de lângă Bahmut.
„După ce am izolat 84 de mine, la una dintre acestea s-a activat mecanismul de autodistrugere. De la explozia uneia s-au detonat toate celelalte, iar consecințele sunt cunoscute: am stat zece zile în comă, au fost peste 30 de fragmente (n.r.- de mină), ochii înlăturați, am rămas, inițial, complet fără auz. Acum, slavă Domnului, a fost restabilit puțin”, spune Vladislav Eșenco.
Soldatul mai adaugă faptul că încearcă să-și trăiască viața din plin împreună cu soția sa, în ciuda faptului că a rămas nevăzător:
„Nimeni, niciodată, niciun vecin rău nu va sta în calea mea și a Lerei (n.r- Valeria) ca să trăim fericiți această viață”.
Ce anume vă dă această putere (n.r. - de a vă continua viața)?
Vladislav Eșenco: E clar că sunt oamenii care îmi rămân alături. Datorită lor, în proporție de 90%, sunt atât de puternic. Iubita mea îmi este alături din prima zi după ce s-a întâmplat totul, tatăl meu este alături, prietenii apropiați sunt alături. Ei se comportă de parcă nimic nu s-a întâmplat, de parcă aș fi la fel.
În ceea ce ține de „interiorul meu”, eu merg mai departe, iar răspunsul la întrebarea dumneavoastră e foarte simplu: Dacă stai pe o canapea acasă, plângi în pernă și vorbești despre cât de rău este totul, tu vei atrage acest rău singur, practic te programezi pentru asta.
Trebuie să-ți găsești ocupație, să-și găsești următorul scop în viață, pare că e greu dar nu e așa. La fel ca în cazul oricărui alt om, trebuie să arunci pe planul al doilea toate gândurile rele. Pur și simplu nu ai timp să te gândești despre diferite prostii.
Valeria: Cred că la mine era programat chiar din prima zi să rămân alături de el, în orice situație, în orice circumstanțe. Când s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu el, la mine nu a existat o alegere, dacă să rămân sau nu. A fost o singură opțiune - să fiu suportul lui moral.
Despre comportamentul armatei ruse, din ceea ce ați putut observa, chiar de la distanță?
Vladislav Eșenco: Cea mai potrivită descriere pentru cei cu care noi luptăm: aceștia nu sunt oameni. Noi nu luptăm împotriva unor oameni.
Ceea ce fac ei contravine oricăror limite și norme ale unui război, contravine oricăror limite și norme ale moralității. Eu, în general, nu înțeleg cum poți să trăiești și să dormi liniștit după tot ce a fost făcut în țara noastră.
Eu acum nu vorbesc despre linia frontului. Când totul se întâmplă pe câmp, când ai ieșit, ai împușcat ai preluat o parte din teritoriu, acesta este un lucru. Însă cu totul altceva este când permanent suferă civilii, când se lovesc zonele civile și încă atât de haotic. Sau gările, piețele centrale, muzeele, teatrele etc. Sau sunt minate cadavrele.
Un om decedat transformat într-o capcană - asta cum se numește? Nu cred că-mi ajunge vocabularul să explic, cu calm, acest lucru. 80% din cazurile de minare au avut loc acolo unde locuiau civilii.
Au lovit cu munițiile cu dispersie - tot câmpul era cu mine PFM-1 (n.r.- mine de producție sovietică și rusească), acolo unde civilii se ocupau de culegerea recoltei. Au lovit cu racheta „Uragan” în centrul orașului. Au lovit cu „Iskander” locuințe familiale. Parcă nici nu era o clădire de nouă etaje. Nici nu știu cum să numesc asta.
Din tot cu ce m-am ciocnit, am rămas cu o singură impresie: nu luptăm împotriva oamenilor, nici pe departe.
Nunta militarului Vladislav Eșenco cu Valeria a avut loc luna trecută. FOTO: Arhiva personală
Cum vedeți viitorul Ucrainei și viitorul vostru în Ucraina?
Valeria: Trăim cu ziua de astăzi. Facem planuri pe mâine și poimâine, însă să planificăm ceva pentru cinci ani de acum înainte, cred că e încă prea devreme să facem. Avem însă planuri, cum să promovăm organizația noastră de binefacere, să ajutăm oamenii.
Puteți să ne povestiți, vă rog, mai multe despre organizația voastră?
Împreună cu Artiom Pahomov am creat organizația caritabilă „Побачимо Перемогу” („Să vedem victoria” - n.r.). Eu îndeplinesc funcția de director executiv.
Noi, de exemplu, vrem să plătim oamenilor pentru achiziția de proteze, cum sunt cele pe care le am acum. Când ochii sunt înlăturați, trebuie proteze puse în locul lor. Iar asta costă bani. Nu totul poate fi acoperit din alte fonduri sau de alte organizații. E nevoie de ajutor.
Procurarea unui baston - trebuie ajutor. Trimiterea la reabilitare, nu cea medicală, ci socială - trebuie ajutor.
Trebuie ajutor, de asemenea, pentru asistența juridică și psihologică a persoanelor imediat după ce sunt rănite.
Ceea ce vreau să schimb din rădăcină este faptul că la noi, din păcate, când te ciocnești cu un necaz, ești nevoit singur să-ți cauți informațiile: cine poate să te ajute, cum trebuie să acționezi, care sunt metodele, ce trebuie să se întâmple, ce documente trebuie să aduni, etc.
Eu vreau să devenim o organizație care nu va aștepta ca oamenii care au nevoie să se adreseze la noi, ci să fim o sursă de informare care singură îi caută pe cei care au nevoie de aceasta.
Noi organizăm stream-uri, transmisiuni în direct, în care strângem bani, strângem donații pentru forțele armate. Am cumpărat veste, acum încheiem donația pentru o mașină. De la stream-ul de la nuntă, am adunat 35000 de hrivne (nr- aproximativ 886 euro).
Oamenii ne ofereau bani ca și cadou la nuntă, ne felicitau. Acești bani, de asemenea, noi i-am transferat pentru scopuri de binefacere.
Rămâneți oricum alături de forțele armate și le ajutați, datorită acestei fundații.
Unii spun că nu există „foști militari”. Eu tot mai mult sunt de acord cu această afirmație, pentru că da, eu nu pot să-mi apăra țara cu armă în mână, nu pot să asigur liniște și pace pentru iubita mea, pentru rudele mele, luptând pe front.
Victoria noastră va veni, dar dacă doar stăm pur și simplu și așteptăm războiul se va întinde mai mult. Însă dacă noi, toți, vom acționa ca un întreg, ca să lucrăm ca acest lucru să se întâmple mai repede, atunci vom reuși.
Când și de ce Ucraina va câștiga în acest război?
Valeria: Eu foarte mult sper că asta se va întâmpla în cel mai scurt timp, pentru că toți au obosit foarte mult, mai ales militarii.
Când oamenii (n.r.- civilii) spun că deja au obosit de la război, mă gândesc să se uite la militarii. Oare ei nu au obosit? Ei toți vor să fie alături de rudele sale, alături de cei apropiați. Cel mai probabil, din acest motiv noi și vom învinge, pentru că suntem un popor de neînvins care va face totul pentru victoria sa.
Vladislav: Eu o să răspund puțin altfel: întrebarea se împarte în „când?” și “de ce?”.
Despre “de ce”, încep mai bine cu asta: pentru că noi suntem pe partea binelui. După cum se știe din orice basm sau legenda, binele întotdeauna învinge răul. Noi doar suntem pentru adevăr. Și adevărul va învinge. Asta e de 200%.
Referitor la „când”, asta din păcate știe doar Dumnezeu. Cu cât se întinde mai mult războiul, cu atât mai mult seamănă cu o tablă de șah, unde noi toți suntem doar pioni.
Pe o tablă de șah, cineva joacă într-un joc foarte mare, cuiva îi este convenabil, cineva poate urmărește scopuri despre care noi nu știm. Putem să ghicim până la nesfârșit, ne rămâne doar să așteptăm, să fim tari să facem totul pentru victoria noastră.
Însă când se va întâmpla asta, cred că nimeni nu va răspunde la aceasta întrebare.
8
42
