In urma cu 13 ani, doctorita Monica Nan a murit dupa ce, in urma unei explozii ciudate urmate de un incendiu, a fost internata in spital pentru tratarea arsurilor suferite.

De atunci, parintii au incercat, zadarnic, sa afle cum a murit fiica lor si il acuza pe fostul procuror sef Gheorghe Mot ca ar fi intervenit pentru ascunderea adevarului si ar fi avut interesul ca Monica sa fie lichidata. Catalina Nan, mama doctoritei decedate, care este si sora lui Gheorghe Mot, cere in zadar sa i se faca dreptate.

Teoria conspiratiei

Doamna Catalina Nan ne-a facut o declaratie incendiara, cu rugamintea expresa de a fi publicata si pentru care isi asuma intreaga responsabilitate.

„Solicit ministrului Justitiei sa ancheteze actele false intocmite pentru camuflarea unei crime de catre fostul procuror general Gheorghe Mot, in baza functiei pe care acesta a detinut-o. Desi ne-am adresat tuturor forurilor competente, pana in prezent nimeni nu a cercetat acest dosar. Toate cererile s-au oprit la Parchetul General, unde fostul procuror Mot are si acum relatii.

Crima s-a produs in casa la noi, in 4 iunie 1992, in contextul in care doctorul Augustin Lenghel dorea sa ajunga sef de sectie la Spitalul Judetean. Criminalul a fost introdus in casa la noi, a fortat usa de la garaj, a taiat firul de la telefon, a imobilizat-o pe fiica mea cu un spray paralizant si a plasat o bomba incendiara sau fumigena, care a produs o detunatura extraordinara.

Nu a ars decat o perdea, la partea de sus. Am reusit sa o transportam pe fiica noastra la spital. Acolo, criminalii erau prezenti. Au oprit toate analizele medicale si au falsificat actele. Personal, procurorul Mot a dat dispozitii sa nu se faca autopsierea cadavrului fiicei noastre Monica Nan si a spus medicului legist Gabriel Mihalache sa consemneze falsuri din care sa se poata trage concluzia falsa ca a fost o sinucidere.

Fiica noastra, Monica Nan, avea 39 de ani. Cei pe care ii banuiesc ca au pus la care moarta fiicei mele sunt Gheorghe Mot, doctorul Augustin Lenghel si sotia lui Mot, doctorita Emilia Mot. Ucigasul pe care l-au trimis in casa era un profesionist.

Ei stiu cine este! Interesul lor era ca Lenghel, care, prin actele de coruptie practicate inca de pe vremea lui Ceausescu, ii alimenta cu bani, sa activeze in continuare, ca ei sa poata profita mai departe. Doctorul Lenghel nu avea nici un fel de specializare in Interne, a fost tinut acolo numai ca sa fure, dar fura pentru toti. Am toate actele false intocmite de ei, pe care doresc sa le prezint d-nei ministru a Justitiei".

O ancheta cusuta cu ata alba

„Scriu de zece ani in toate partile, dar nu imi raspunde nimeni din Parchetul General! Vin si pleaca «incarcati» de la Oradea. Lenghel si-a «cumparat» in urma cu cativa ani o nevasta mult mai tanara decat el, are mai multe case si amante intretinute. Bineinteles, nu din salariul lui de medic. In 1991, cand i s-a spart dulapul din cabinet, i s-au gasit 3000 DM, 17.000 lei, trei perechi de cizme pentru export. Din spagile primite.

Tot cabinetul era plin cu specialitati; whisky, tigari fine, cafea, etc.. In procesul verbal intocmit la noi acasa in ziua mortii fiicei noastre, s-a consemnat un fals premeditat; explozia unei canistre cu benzina, prin care au considerat ca vor camufla explozia bombei. Insa medicul radiolog a fost foarte corect si a consemnat arsura cailor respiratorii superioare.

Nimeni nu a facut o simpla analiza de laborator, sa afle ce fel de carburant a produs arsurile si a provocat decesul fiicei mele dupa numai trei ore. Cand am dus-o la spital, avea arsuri numai la ochi. Toti cei care au falsificat actele au primit functii de conducere in sistemul sanitar. Iar toti cei care au incercat sa fie corecti si sa ne ajute sa aflam adevarul au fost demisi din functii. Dl procuror Virgil Rosca era sef de sectie la Parchet.

I s-a cerut sa-i procure lui Mot o declaratie falsa de la asistentul de pe Salvare, prin care sa se acopere crima. El a refuzat, spunand ca nu a vazut dosarul. Acest dosar falsificat a fost ascuns de toata lumea.

M-am dus la Serviciul de Ambulanta sa vad ce spune asistentul si cei de acolo mi-au soptit ca intr-un colt se afla plutonierul trimis sa-l oblige pe acel asistent de pe Salvare sa-i dea o declaratie falsa, sa-l ajute pe procurorul Mot. Oamenii de la politie, nu de buna voie, nu-i condamn pentru asta, au emis acte false in urma interventiilor lui Mot. A fost intocmita pana si o expertiza grafologica falsa.

Au consemnat, printr-un fals grosolan, ca crengile taiate de la pomii din gradina, care se gaseau in fata casei in strada, ca fiind resturi de la lucrurile arse din casa in urma incendiului consemnat de ei, ca ar fi explodat o canistra cu benzina in casa la noi. Dupa ce s-au consemnat aceste falsuri, a inceput o propaganda mincinoasa impotriva fiicei noastre.

Sunt sora procurorului Mot, eu l-am crescut, eu am facut om din el, dar nu l-am facut om ca sa-mi omoare fiica! Il detest ca frate pe ucigasul fiicei mele! Fiica mea a lucrat 14 ani de zile cu doctorul Lenghel. Avea lucrari publicate de Uniunea Medicala Balcanica. N-a jignit pe nimeni, n-a facut nimic rau, dar ei scriu ca a avut tulburari psihice. Va dati seama ce sustin – un medic sa-si arunce benzina-n cap si sa-si dea foc?!

Au facut-o pe Monica bolnava psihic. Ne-au jignit si pe noi, ca nu suntem normali, pentru ca umblam dupa dreptate! Am toate actele false si raspunsurile mincinoase primite de la Parchetul General.

Cat despre doctorul Lenghel, e suficient sa amintesc ce a facut atunci cand a venit un ordin al ministerului referitor la desfiintarea functiei de secretar comunal La Lenghel in sectie, toti secretarii comunali din Bihor au fost internati, spre a fi pensionati medical, pe spaga. Doi n-au avut pat si i-au bagat in salon la fiica mea.

Ea fiind cinstita, i-a externat si le-a spus ca nu-i poate pensiona, fiindca sunt sanatosi. Cu ajutorul lui Lenghel, in doua zile, cei doi au fost pensionati. E incredibil cate pensionari ilegale si scutiri de armata a facut!"

Un dosar „fierbinte"

„Gheorghe Mot, cand a vazut ca dupa moartea fiicei mele umblu dupa dreptate, mi-a spus ca «Ce mai vrem noi acuma, ca Monica si asa-i moarta?» Nu m-a intrebat un cuvant despre ce s-a intamplat la noi in casa, de ce au fost atatea falsuri, de ce a ars perdeaua la partea de sus.

Desi in actele false intocmit de ei se spune ca a explodat o canistra cu benzina, nu a ars nimic, pot sa va arat, si mobila care o aveam atunci este intacta! Nu mai pot tolera atatea falsuri si nedreptate! Rezolutia trasa de procurorul Paius este ilegala, plina de acte false si minciuni! Procurorul Paius a refuzat sa arate dosarul de la Parchet sotului meu, deoarece stia ca toate actele sunt false.

El nu a vazut ca in foaia de observatie s-a consemnat un fals, respectiv explozia unei canistre cu benzina, iar medicul legist minte ca dr. Nan si-a dat foc cu diluant. Dar nu s-a gasit nici o canistra sau recipient in care sa fi existat substante inflamabile. Erau doar minciunile consemnate in cele doua acte medicale false.

Procurorul Simion Paius precizeaza ca nu s-a elucidat problema exploziei, dar a explodat o bomba plasata de un criminal introdus in casa noastra, care a fortat usa de la garaj, a taiat firul de la telefon, a utilizat sprayuri paralizante asupra fiicei noastre. Procurorul Paius avea obligatia sa ancheteze persoanele care aveau interesul sa organizeze crima asupra doctoritei Nan. Cine a oprit Salvarea sa nu raspunda?.

De ce a fost schimbat asistentul de pe ambulanta cu un anume Pentek, care avea nevoie ca Mot Emilia sa-i reangajeze sotia la Spitalul de Copii? De ce cumnata mea, Mot Emilia, a stat ascunsa in Spitalul de Copii si nu a venit la noi sa vada ce a explodat, ce s-a intamplat? Am si declaratia vecinului, ca a indreptat bolturile de la usa garajului, fiindca fusese fortata. Pe acolo a intrat criminalul in casa"– sustine Catalina Nan.

Intrebari din „Dosarele X"

Monica Nan a murit in noaptea de 4/ 5 iunie 1992. Mama ei sustine, de la moartea fiicei ei, ca acesta ar fi fost ucisa la ordinul fratelui sau, ex-procurorul sef Gheorghe Mot, pe care doctorita Nan l-ar fi amenintat cu dezvaluirea publica a abuzurilor si coruptiei patronate de Mot si de sota acestuia, dr. Emilia Mot, fosta secretara PCR, care facea parte dintr-un sistem mafiot care deturna banii publici din Sanatate.

In Rezolutia data de procurorul Simion Paius, subordonatul lui Gheorghe Mot, in dosarul nr 79/P/1993, se arata, printre altele: „Nu s-a aflat nici un recipient, bidon sau canistra, in care sa fi existat substante inflamabile care sa fi provocat arsurile extinse pe aproape toata suprafata corpului victimei Nan Monica".

In declaratia data de unul dintre martori, respectiv dr. Elena Rosca, aceasta afirma ca dr. Gabriel Mihalache ar fi primit dispozitii de la Gheorghe Mot sa nu procedeze la autopsierea cadavrului doctoritei Nan, desi aceasta, conform prevederilor legale, era obligatorie, si sa insereze in istoricul cazului lucruri neadevarate.

Mama acesteia sustine ca un alt element dubios este faptul ca politistii care au investigat cazul nu au luat probe din lucrurile arse cu ocazia tragediei in urma careia fiica ei a decedat.

„De ce nu i-a interesat si carburantul care a produs arsura cailor respiratorii superioare, consemnate de radiolog? De ce s-a omis aceasta analiza determinanta?"– se intreaba mama indurerata.

Un alt mare semn de intrebare pentru Catalina Nan il constituie motivul pentru care au fost blocate toate procedurile medicale si medico-legale care se fac in asemenea cazuri, respectiv deces violent, iar singurul care ar fi avut mijloacele necesare, prin puterea functiei, de a dispune oprirea cercetarilor, sustine batrana, era chiar fratele ei, procurorul sef de la acea vreme, Gheorghe Mot. Iar concluzia anchetelor care s-au facut la insistentele parintilor victimei, respectiv ca Monica Nan s-a sinucis, sustine femeia, ar fi o acoperire perfecta pentru camuflarea crimei asupra fiicei sale.

O afacere cu mot

Catalina Nan sustine ca implicarea fostului procuror sef care ii este frate in moartea fiicei sale este indicata de faptul ca acesta ar fi dat dispozitii sa nu se faca autopsia, contrar prevederilor legale, iar cadavrul a fost ridicat din spital fara acordul parintilor si fara a exista un document care sa justifice neefectuarea necropsiei.

Femeia il acuza pe Mot si pentru faptul ca din dosarele privind moarta Monicai au fost sustrase documente, precum si pentru ca ar fi dat dispozitii subordonatilor sai cu privire la rezolutiile din aceste dosare. Mai ales ca, afirma ea, Mot ar fi vazut firul de la telefon taiat si usa garajului, pe unde se presupune ca ar fi intrat ucigasul necunoscut, fortata, dar ca nu i s-a paru nimic suspect si nu a dispus nici o masura pentru extinderea cercetarilor.

Femeia sustine sus si tare ca fiica ei a fost ucisa de un ucigas care a patruns in locuinta de pe strada Colinelor fortand usa de la garaj si taind cablul de la telefon, dupa ce s-a asigurat de prezenta in imobil a victimei, in urma mai multor telefoane anonime.

De asemenea, in documentele intocmite despre tragicul incident exista numeroase contradictii flagrante. Astfel, in timp ce in foaia de observatie s-a consemnat ca ar fi explodat o canistra cu benzina, in certificatul medico-legal si in raportul medicului legist se precizeaza ca ar fi fost vorba de diluant. Dupa cum am mai amintit, la locul incidentului nu s-a gasit nici un recipient. E la mintea cocosului ca niste oameni intregi la cap nu-si tin canistre cu benzina in sufragerie.

Iar daca ar fi explodat o canistra cu benzina, ar fi urmat un incendiu devastator. Ori, dupa cum este consemnat in mai multe documente, a ars doar o perdea in partea de sus si „franjurii" de la un covoras. Aspecte care fac ridicola ipoteza canistrei cu benzina. Batrana sustine ca aceasta ipoteza a fost „fabricata" de anchetatori la „sugestia" fratelui ei.

In mod misterios, cliseele fotografice facute initial la fata locului, in locuinta sotilor Nan, de ofiterul de politie Stanescu, lipsesc din dosar. Un alt semn de intrebare este motivul pentru care ancheta privind moartea doctoritei Nan a fost preluata de colonelul Boghici de la Serviciul Economic al IJP Bihor, care a facu alte clisee, in care apare un morman de moloz si crengi din gradina ca fiind resturile incendiului din locuinta.

Desi in Foaia de Observatie Clinica Generala nr. 7568/4 iunie 1992, s-a consemnat ca doctorita Nan ar fi avut la internare „arsuri de gradul IV extinse prin explozie", din declaratia de martor a unchiului ei, Ioan Mot, care a ridicat cadavrul de la spital in 12 aprilie 1992, reiese ca aceasta nu ar fi suferit arsuri grave.

„...Cu acea ocazie eu m-am uitat la cadavrul nepoatei mele si am constatat ca avea o julitura la un genunche si o alta la o mana, insa, in rest, corpul ii era afumat. Nu stiu si nu cunosc daca i s-a facut sau nu autopsia"– este consemnat in document.

Nevinovati, curati, uscati…

Cei acuzati de parintii Monicai Nan de moartea fiicei lor neaga acuzatiile aduse de Catalina Nan. De altfel, ei au fost declarati nevinovati in mai multe dosare. Astfel, in dosarele nr. 79/P/1993 si 3331/P/1993 al fostei Procuratori Locale Oradea s-a dispus neinceperea urmaririi penale cu privire la faptele reclamate, aceeasi rezolutie fiind data si in dosarul nr. 665/C/1993 al Politiei Judetene Bihor, in dosarul nr. 296/P/1993 al fostei Procuraturi Judetene Bihor si in dosarul nr. 220/P/1993 al Parchetului Militar Oradea.

O vaga speranta s-a reaprins in inimile lui Gheorghe si Catalina Nan in 1996, cand prin Adresa nr. 115/1996, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie i-a instiintat despre faptul ca s-a infirmat rezolutia de neincepere a urmaririi penale fata de politistii pe care cei doi ii reclamasera ca au obstructionat ancheta privind decesul fiicei lor.

Prin adresa amintita , se mentiona faptul ca „s-a dispus completarea cercetarii si solutionarea cauzei dupa administrarea intregului probator si stabilirea corecta a faptelor".

Desi l-a reclamat pe Gheorghe Mot in repetate randuri, acesta a ramas intangibil si s-a pensionat.

Faptele lui Mot au constituit insa obiectul mai multor sesizari adresate ministrului Justitiei de fostul deputat de Bihor, Mircea Negrau, in 1998, atat fostului procuror general al Romaniei, cat si ex-ministrului Justitiei, Valeriu Stoica. In ciuda promisiunilor despre demararea unor anchete referitoare la cele sesizate, pana azi nu s-a intreprins nimic.

Timp de mai multi ani, dosarul mortii doctoritei Monica Nan nu a fost aratat parintilor acesteia. In prezent, un dosar cu acelasi obiect (nr. 1514/2001) se afla pe rolul Tribunalului Bihor, insa e putin probabil ca cineva din Justitie sa mai fie dispus sa dezgroape dedesubturile unei morti invaluite in mister de mai bine de 13 ani.