Transilvania Fashion a fost initiat ca un program de moda in anul 1992, de Firma Mikotronic-Pioneer si Centrul de Afaceri Transilvania si a devenit pe parcursul anilor cea mai importanta agentie de modele, fotomodele si manechine din aceasta zona. In plus are deschise filiale si in alte localita‘i Mures, Hunedoara, Baia Mare.

Festivalul Transilvania Fashion are doua mari editii pe an. Cea estivala este organizata in colaborare cu Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca, cele mai importante colectii ale tinerilor designeri fiind prezentate pe litoral timp de sase saptamani.

Iar editia de iarna face parte din cel mai important eveniment monden al Clujului – Balul Operei – organizat in colaborare cu Opera Nationala Romana, prezentare care aduce in fata publicului creatii ale celor mai importanti designeri vestimentari din tara si strainatate.

Patru ani, in 1999, 2001, 2002 si 2004 a obtinut premiul pentru cea mai buna agentie de modele din tara.

Tot de doua ori pe an, odata cu desfasurarea celor doua editii ale festivalului Transilvania Fashion, au loc cursuri ce au ca scop descoperirea si formarea de noi talente atat din randul fetelor cat si al baietilor.

Cu toate acestea multe dintre fetele care sunt in agentie nu au ajuns acolo in urma acestor cursuri, ci mai degraba au fost descoperite in alte locuri. "Cele mai multe dintre modelele de la noi au fost descoperite pe strada, prin discoteca pe la strand, mai mult decat in urma cursurilor.

Totusi multe dintre cele care au fost abordate in astfel de locuri au refuzat o cariera in modeling, pentru ca nu le intereseaza astfel de lucruri – pentru unele scoala este mai importanta.

Cu toate acestea cele mai multe dintre fetele de la noi sunt eleve sau studente si reusesc sa imbine atat scoala cat si activitatea de modeling" a declarat Andreea Muresan, managerul agentiei Transilvania Fashion.

In prezent agentia lucreaza cu aproxomativ 50 de modele, fete si baieti, iar anul acesta a fost unul foarte plin din punct de vedere al participarilor la diferite festivaluri, concursuri, emisiuni sau prezentari de moda.

Transilnavia Fashion are modele care lucreaza atat cu alte agentii din tara cat si agentii din strainatate, cu care incheie contracte in special pe 3 luni – deoarece fetele sunt foarte interesate sa termine in primul rand scoala si dupa aceea sa se dedice carierei in modeling.

"Avem destul de multe fete plecate sa lucreze afara. Lucram foarte bine cu firme serioase din strainatate cum ar fi Elite sau Look Now, iar in tara fetele noastre sunt prezente la toate concursurile posibile." a precizat Andreea Muresan.

In plus de un an de zile alaturi de Matei Miko, presedintele agentiei, figureaza cu aceeasi functie si Irinel Columbeanu. Miko i-a vandut lui Columbeanu o parte din actiunile pe care le detinea la Transilvania Fashion, astfel ca au ajuns colegi si totodata patroni ai firmei.

Prin urmare nici nu e de mirare ca Irinel Columbeanu "isi trage femei", dupa bunul plac, din cadrul agentiei transilvane. Astfel ca Transilvania Fashion a devenit un fel de piata de femei pentru milionarul in dolari, de care acesta dispune cat ii convine.

Culmea este ca fetele accepta fara a se gandi prea mult, din dorinta, probabil, de a ajunge cat mai sus intr-un timp prea scurt. La final tot ele sunt cele care au de pierdut, deoarece Columbeanu, dupa ce isi face poftele renunta in favoarea unei alte "prospaturi".

Pe doua dintre fetele seduse si abandonate de Columbeanu, Gabriela si Lidiana, le-am regasit in booking-ul special prezent pe site-ul agentiei. In prezent Irinel Columbeanu se afiseaza cu noua lui achizitie, Monica Gabor, de 17 ani, una dintre cele mai bune modele ale agentiei Transilvania Fashion, care a fost supranumita "Perla Transilvaniei".