Toate companiile de taximetrie din Cluj Napoca au adoptat in acelasi timp un nou tarif pe kilometru. Practica este ilegala si anticoncurentiala, si vine dupa ce acum doi ani aceleasi companii de taximetrie au marit in acelasi timp, pentru prima data, tarifele la servicii.

Prima companie de taximetrie care a marit tariful la servicii a fost Pritax, cu o zi inainte ca toate celelalte companii sa ii urmeze exemplul. Practica este in mod evident anticoncurentiala si ilegala. Purtatorul de cuvant al Consiliului Concurentei, Simona Barbu, sustine ca institutia nu poate lua masuri pana cand nu este notificata in mod oficial.

O astfel de notificare a fost remisa de catre cotidianul nostru sambata, astfel ca in mod normal o ancheta a Consiliului Concurentei ar trebui sa fie demarata la inceputul acestei saptamani. Atragem atentia insa ca ancheta solicitata de presa acum trei ani Oficiului Concurentei in urma aceleiasi practici a ramas fara nici un efect.

Oficiul Concurentei a fuzionat intre timp cu Consiliul Concurentei, institutie cu care functiona in paralel.

Conducerile companiilor sustin ca principalul motiv pentru care preturile la serviciile de taximetrie au fost marite este faptul ca s-au scumpit combustibilii. In realitate, acestia chiar s-au ieftinit la cei mai importanti furnizori de combustibili, si chiar si asa, justificarea nu acopera faptul ca toate companiile au marit tariful exact in acelasi timp, la exact aceeasi suma.

"Am marit tarifele la presiunea verbala a taximetristilor independenti", a explicat administratorul Atlas Taxi, Marius Siminas. "Nu am marit tarifele de doi ani, era cazul sa o facem", a explicat un taximetrist. "A crescut pretul benzinei, nu stiu ce vi se pare anormal", a declarat directorul Pritax Taxi, Viorel Souca.

Oficiul pentru Protectia Consumatorului nu are abilitatea sa se sesizeze in aceasta privinta. "Noi ne putem sesiza doar daca nu afiseaza tarifele la vedere", a declarat directorul executiv al OJPC Cluj, Lenuta suteu. Primaria Cluj Napoca de asemenea nu se poate sesiza potrivit viceprimarului Adrian Popa, insa "luni vom sesiza Consiliul Concurentei", a promis viceprimarul.

Realist ar fi ca taximetristii sa nu-si faca probleme in ceea ce priveste repercursiunile investigatiilor Consiliului Concurentei. O prima sesizare, acum trei ani, a ramas fara ecou. "Nici macar nu au venit aici, au dat doua telefoane de la Bucuresti si asa a ramas", ne-a declarat o sursa referitor la rezultatul investigatiei Oficiului Concurentei.

O a doua solicitare a fost facuta de cotidianul "Buna ziua, Ardeal" acum mai bine de un an catre Consiliul Concurentei in care se divulgau practicile anticoncurentiale ale serviciilor de taximetrie din Cluj Napoca, insa investigatia a fost pasata institutiei subordonate, Oficiul Concurentei.

"Nu stiu de ce ne-a dat-o noua, pentru ca si ei aveau competenta sa o rezolve (cauza-n.red.)", a declarat Dan Pantea, directorul adjunct al Oficiului Concurentei. In afara dosarului respectiv pe rafturile Consiliului Concurentei exista un altul, "pe care nu-l putem face public pana la finalizarea anchetei". Intrebat acum un an cat va dura investigatia, Pantea a avansat un termen de trei luni. Ancheta nu a fost finalizata nici acum.

Legea Taximetriei, 38/2003

Art. 4

(1) Transporturile de persoane sau bunuri in regim de taxi fac parte din categoria serviciilor publice de transport local de interes public si se afla sub autoritatea administratiilor publice locale.

Art. 49

Regulile generale privind modul de stabilire a tarifelor sunt urmatoarele&

a) tariful pe distanta, lei/km, si tariful pe timp, lei/ora, se stabilesc in functie de caracteristicile tehnice si de capacitatea de transport maxima autorizata ale autovehiculelor respective. In cazul taxiurilor pentru transportul persoanelor se va tine seama si de nivelul confortului oferits

Legea Concurentei, 21/1996

ART. 5

(1) Sunt interzise intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici sau asociatii de agenti economici, prin decizii de asociere sau practici concertate intre acestia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care urmaresc&

a) fixarea concertata, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale inechitabiles