"Toate orasele de departe seamana cu niste cimitire cu monumente ". Asa descria cindva Bototosaniul Demostene Botez, amintindu-si de prima sa vizita la iarmarocul tirgului. Si atunci, ca si acum, iarmarocul era locul de intilnire a taranului cu oraseanul si a oraseanului cu preturile.

Cine nu trece macar o data pe luna prin iarmaroc, sau obor cum i se mai spune, n-are cum sti cit de scumpa e viata si cit de putin o pretuim noi. E greu sa-i explici unuia care-si face cumparaturile prin Internet de ce s-a scumpit pielea de magar. Stiti dumneavoastra, aia care se face mica de tot iarna, cind da inghetul si se dilata in timpul verii.

Caiele folosite, pinze de bomfaier, lacate fara chei, brichete fara gaz, chei fara incuietoare, Biblii, pixuri fara pasta (ca poate are altul pasta fara pix?), pulovere desirate, papuci scalimbi, telefoane mobile si carcase de telefoane imobile, monezi din argint la 10 mii bucata, paza si ordine, controlori de bilete si sute de gura casca.

Aceasta ar fi, descrisa succint, imaginea iarmarocului botosanean din zilele noastre.

Imaginea, din interior sau de dinafara incintei, nu difera prea mult de cea din descrierile scriitorului botosanean din secolul trecut. "...maidanul cu paie si gunoi al oborului de vite, cu miros de urina si fum. Hidoasa imagine a vietii in care s-a amestecat omul. Port de atunci neurastenia dezolanta a acestor maidanuri ca pe amintirea unei boli murdare ".

Recitind aceste rinduri ale lui Demostene Botez, am purces zilele trecute spre bariera Iasului, acolo unde inca mai salasluieste oborul de animale, sa vad daca macar o mica parte din pitorescul iarmaroacelor de odinioara mai persista. Si m-am convins: pitorescul nu, dar mirosul de urina si fum a mai ramas, ca un simbol al continuitatii noastre pe aceste meleaguri.

Adunatura de gura casca

Pe citeva hectare de pamint agricol, ravasite sub pulpana dealurilor de la "Trei coline ", furnicarul de lume da semne de viata. Unii intreaba, altii cumpara, prioritate avind cei care numai intreaba. Pentru ei mersul la obor dis de dimineata, miercurea sau duminica, a intrat definitiv in obisnuinta. Este placerea vietii care le-a mai ramas de trait.

Asa cum pentru altii de virsta lor singura placere a vietii a mai ramas barbieritul, pentru obisnuitii oborului aceasta e plimbatul printre tarabe si adulmecatul mirosului de urina si fum.

Cam cu un ceas inainte ca soarele sa-si ridice pleoapa, peste oras se revarsa puhoi de lume. Dinspre Flaminzi, Copalau, Cristesti, Vorona si Tudora urca gifiind caii si vitele taranilor animati de ideea de a mai face un ban din trocul lasat mostenire de inaintasii nostri. Fiindca in obor, ca si in iarmaroacele de odinioara, banul n-are prea multa cautare.

E folosit doar asa, ca sa-l muti dintr-un buzunar in altul. Si sa-ti mai ramina ceva de cinstit adalmasul, daca ai facut o afacere buna. La ora aceea a diminetii oborul era mai mult un loc de parcare pentru carutele si masinile curiosilor decit de tirgoveti. Daca s-ar fi perceput o taxa si pentru fiecare casca-gura, bugetul local n-ar mai fi suferit atit de mult.

"Venim si noi aici sa mai stam de vorba, ca oricum nu vindem si nu cumparam nimic ", isi justifica Elena Onofrei, o pensionara botosaneanca aflata si ea in goana dupa un ban in plus care sa-i permita sa-si poata achita toate datoriile obstesti.

Te uiti la ea si parca nu-ti vine a crede cit de mult trebuie sa se injoseasca un pensionar ca sa faca fata valului de facturi care vine ca un tsunami peste el. "Ce sa fac? Am iesit din spital si am ramas fara bani. Mi-a trimis fata mea din Canada niste haine, dar cum sa le vind ca de cind au aparut magazinele astea de second- hand nu mai intreaba nimeni ".

Are si o pereche de pantofi pe care ar vrea sa-i vinda, dar n-are cui. "Mi-a trimis si o pereche de pantofi cu toc, d ` unde sa port eu tocuri prin noroaiele astea. As vrea sa-i vind, dar cind le spun de 200 de mii intorc capul si pleaca. Ia-i mata cu 20 de mii, sa am macar de drum pina acasa ".

Politica de iarmaroc

In coasta ei doi colegi de generatie discuta cu voce tare, de parca si-ar fi montat tranzistoare in git: "Parlamentarii astia toaca bani cu meniluita si noi n-avem ce minca. Unde-i dreptatea? " intreaba unul dintrei ei. La care un urmas al lui Ilie Moromete ii raspunde plin de intelepciune: "In cimitir, acolo-i dreptatea. D ` nici acolo nu-i, ca popa nu te ingroapa fara doua milioane ".

Gheorghe Loghin are doar 50 de ani si mult chef de munca. Dar nu are unde sa se desfasoare, asa ca se multumeste cu ajutorul social si cu ce mai cistiga si el vinzind in obor te miri ce. De sase ani face oborul si inca nu s-a plictisit. Inca mai are ce vinde de prin casa. Acum a gasit o Biblie la 50 de mii si o moneda din argint cu chipul lui Carol al II-lea.

Chiar daca pe ea scria 25 de lei el o dadea cu unul, din asta nou. In rest vinde toate lucrurile de care nu se poate descotorosi, dar mai usor ar putea scapa de un bumerang decit de un lacat fara chei pe care il tinea la vedere, ca, cine stie, poate se agata cineva de el.

Uitindu-te pe intreaga panoplie a produselor de negasit care se vind in obor, mai ca iti vine sa cumperi ceva, chiar daca nu-ti foloseste la nimic. Aici poti gasi chiar si un obiect necesar, la pret mult redus, dar dupa ce l-au cumparat din alta parte la pretul obisnuit. In bazar gasesti, daca asta te intereseaza, si Noul Testament. Il vindea sau, ma rog incerca sa-l vinda, Ion Bilibau.

Nici nu cerea mult pe el, doar 40 de mii de lei, contravaloarea unei sticle de vin din surcele. "L-am adus pentru cineva care mi l-a cerut, dar, daca n-a venit, ti-l dau dumitale cu 20 ", staruia el, care, pentru a-si completa gama de marfuri expunea cu ostentatie haine purtate pina la nimicire, pulovere mincate de molii, ghete scilciate si inca altele. Ce sa faca si el ca sa se descurce.

Are trei fete, doua in Italia si una in Cipru, dar pina sa primeasca vreun semn de veata de la ele va mai dura un pic.

Miros de urina mai puternic decit veacurile

Din aroma patriarhala a iarmaroacelor de odinioara a mai ramas mirosul parsiv de urina al cailor parcati cu carute cu tot si cinstitul adalmasului. Animale de vinzare nu prea erau. Trei cai si doi minji asteptau un viitor stapin dar nu se inghesia nimeni sa-i cumpere.

Degeaba le-au facut stapinii lor coafura si i-au spalat pe dinti cu paste despre care au aflat din reclamele TV, degeaba au mai lasat din pret pina la limita drumului de intoarcere, cei veniti in obor aveau cu totul alte scopuri.

Asa cum soldatul aflat in permisie tocmai cind sint cinematografele inchise si elevele la scoala isi omoara timpul cintarindu-se la cintarul public, botosanenii se duc in iarmaroc sa se mai distreze si ei un pic. Nu vind, nu cumpara, dar ei sint acolo ca sa dea viata unui punct de atractie de odinioara.

Din Flaminzi era omul care voria sa-si vinda caii, dar din lipsa de clienti, i-a legat de un tomberon pe care scria sugestiv: "Container pentru animale moarte ". Caii insa nu stiau carte asa ca nu l-au mai judecat pe stapin pentru ca i-a lasat acolo.

Viata pestrita a oborului, chiar daca nu mai are aroma patriarhala a iarmaroacelor de odinioara, e intretinuta de circiumile si fagadaiele din imprejurimi. Acolo se poate bea, "la botul calului " orice de la traditionalele bauturi populare "6 din 49 ", "Genocid " sau "Te-am zarit printre morminte " pina la cele cu denumiri greu de pronuntat, dar usor de golit buzunarele.

Ele dau putere botosanenilor, ca doar nu degeaba cea mai fregventata circima din preajma Oborului, amenajata intr-un bou-vagon este patronata de o firma care se cheama "Power ". Si acolo, ca si in obor "hidoasa imagine in care s-a amestecat omul " si "mirosul de urina si fum " persista ca niste simboluri ale continuitatii noastre pe aceste meleaguri.