Melania Ghica ocupa de putin timp, postul de sef al Serviciului Public Comunitar pentru Evidenta si Eliberarea Pasapoartelor Simple. Recunoaste ca noua functie presupune un volum de munca mai ridicat, dar este de parere ca atat timp cat iti desfasori cu placere activitatea, lucrurile se finalizeaza cu brio.

A absolvit o scoala militara si considera ca acest lucru a transformat-o intr-o femeie mai puternica. Iar cu toate ca munca ii ocupa cea mai mare parte a timpului, reuseste sa se ocupe si de familie, cel mai mare ajutor avandu-l in acest sens de la sotul ei.

Reporter: Cum ati ajuns in noua functie? Aveti emotii vis-a-vis de responsabilitatile pe care le implica?

Melania Ghica: In urma examenului din 27 aprilie am reusit sa ocup functia de sef al Serviciului Public Comunitar pentru Evidenta si Eliberarea Pasapoartelor Simple. Nu e mare diferenta intre ce am facut si ceea ce fac acum, pentru ca, in general, imi desfasor cu placere munca si m-am implicat foarte mult in activitatile pe care le derulam.

Responsabilitatile sunt mai mari, acum imi intra in responsabilitate fiecare persoana, vis-a-vis de drepturile care i se cuvin. Sunt responsabila de lucruri mai importante, decat strict de activitatea desfasurata pe linie de emitere de pasapoarte.

Rep.: Care sunt compartimentele serviciului pe care il conduceti si mai ales cu ce se ocupa acestea?

M.G.: Sunt doua compartimente deocamdata - biroul pasapoarte si compartimentul informatic. Aici va interveni pe parcurs o mai buna delimitare. Acum toata lumea lucreaza pasapoarte, pentru ca am intrat in perioada aglomerata a anului, de la inceputul lunii mai pana la sfarsitul lui august, cand toata lumea se inghesuie sa-si faca acest act.

Mai mult, perioada sarbatorilor de Craciun si de Pasti este aglomerata. Lumea vrea sa plece in strainatate sa fie alaturi de cei dragi sau pur si simplu vrea sa-si petreaca timpul liber in alta parte.

Rep.: Stiu ca acest serviciu a trecut in subordinea prefecturii. Care sunt relatiile in acest sens cu aceasta institutie?

M.G.: De la 1 ianuarie am trecut la prefectura. Relatia este buna, nu pot sa ma plang. Pana acum eram o anexa, acum suntem direct in subordinea prefectului si acesta ne vede nevoile. Este foarte bine din acest punct de vedere, pentru ca prefectul si-a dat seama ca, din lipsa de spatiu, se formeaza aceste cozi infernale.

Prefectul a obtinut fonduri pentru ridicarea unei sali de asteptare, dar cladirea este revendicata si pana nu se rezolva aceasta problema, nu se pot demara nici lucrarile. Mai mult, pana a trece la prefectura ne-am cumparat noi tot ceea ce aveam nevoie. Inspectoratele sunt foarte sarace din punct de vedere al dotarilor si al banilor.

Trecerea la prefectura inseamna si din acest punct de vedere un avantaj, daca avem nevoie de o banala coala de hartie sau un pix, ni se ofera.

Rep.: Oamenii constientizeaza, la acest nivel, ca s-a schimbat ceva prin trecerea serviciului in ordinea prefecturii?

M.G.: Deocamdata percep prin faptul ca avem necesarul pentru buna desfasurare a activitatii. Dar tot exista probleme si la acest nivel, intrucat uneori nu vin cu toate actele sau nu-si aduc xeroxurile de care au nevoie in speranta ca le facem gratis la institutie. Ori nu putem face asa ceva pentru fiecare persoana in parte, pentru ca si fondurile noastre sunt restranse.

Rep.: Ce gen de infractiuni se incearca la acest nivel, al eliberarii de pasapoarte?

M.G.: Avem probleme cu urmaritii general, cu substituiri de persoane. Aceste infractiuni se incearca destul de des. Mai mult exista o alta situatie destul de problematica, cu care ne confruntam, aceea de a trece pe pasaportul unei persoane un copil care nu este al acelei persoane.

Acest lucru se face ori pentru a duce minorul la parinti in strainatate, ori, nici nu vreau sa ma gandesc, ce alte lucruri se pot intampla dincolo. Este un fel de trafic de fiinte, pentru ca nu putem sti ce se poate intampla cu copilul. Nu dam, in aceste cazuri, pasaportul. Am avut cateva cazuri pe care le-am rezolvat cu bine si datorita colaborarii pe care o avem cu crima organizata.

Rep.: Cum arata statistic volumul de munca la nivelul eliberarii de pasapoarte? A cunoscut o crestere semnificativa in ultimii ani sau dimpotriva?

M.G.: De aproximativ doi ani de zile mergem tot in crestere. Nu neaparat semnificativa, intrucat explozia mare a fost in 2002 cand s-au schimbat pasapoartele. Am eliberat atunci peste 60 de mii de pasapoarte. In 2004 s-au redus, in 2005 am ajuns pe la 50 de mii de pasapoarte. Dar in fiecare an cifra creste progresiv.

Rep.: Iar timpul de eliberare al unui pasaport?

M.G.: Peste tot in tara acum se elibereaza relativ repede un pasaport. La urgenta, contra taxei de 1 milion de lei, persoana are actul in mana in 24 de ore de la depunerea dosarului la ghiseu. Mai mult, eliberam si adeverinte de neinterdictie, pentru a usura munca altor departamente, iar oamenii respectivi sa poata intermedia mai usor un contract de munca.

Rep.: Cu un volum de munca atat de mare, mai aveti timp si de familie, de hobby-uri?

M.G.: Nu prea. Desi am promis de multe ori sa petrec mai mult timp cu familia, n-am prea reusit. Sper ca din toamna, dupa ce se vor mai calma aici lucrurile, voi reusi sa ma tin de promisiuni. Plus ca nu am timp de alte placeri, ca teatrul, filmul, opera. Dar am noroc cu sotul meu, care m-a sprijinit mereu si fara de care nu cred ca as fi reusit sa trec prin toate aceste schimbari.

Rep.: Iar daca ar fi sa aveti un motto?

M.G.: Nu stiu daca poate fi neaparat considerat un motto, e un lucru de care tin cont si anume sa fac mereu totul bine. Sa nu las lucrurile neterminate, cred ca asta conteaza cel mai mult.