Cel putin 10 presedinti de state din sud-estul Europei se vor intalni la Sibiu, in cadrul unui summit dedicat mostenirii culturale a acestei regiuni. Summitul este programat pentru prima parte a anului 2007, informeaza publicatia on-lin SeeEurope.net.

Decizia ca aceasta intalnire la nivel inalt sa aiba loc la Sibiu a fost luata la sfarsitul saptamanii trecute de liderii a 11 state sud-est europene, care au participat la editia din acest an a summitului, ce s-a desfasurat timp de doua zile la Opatija, Croatia.

La editia din acest an a evenimentului sud-est european au participat presedintii a 11 state - Macedonia, Croatia, Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Muntenegru, Grecia, Romania, Slovenia, Serbia si Turcia. De altfel, aceasta este si formula presedintiala asteptata sa participe la intalnirea de anul viitor, de la Sibiu.

In plus, alaturi de presedintii de stat din cele 11 tari, la summitul ce va avea loc la Sibiu este asteptat si secretarul general al UNESCO, secretarul general al Consiliului Europei, precum si reprezentanti ai Comisiei Europene.

„Editia din acest an a summitului, cea de a patra, a avut drept tema de discutii «Transmiterea mostenirii culturale: o noua viziune sud-est europeana» si s-a incheiat saptamana trecuta cu declaratia finala a presedintelui Macedoniei, Branko Crvenkovski.

In declaratia oficiala emisa dupa incheierea summitului, participantii au subliniat importanta promovarii dialogului la cel mai inalt nivel in regiune, situatie care deschide o noua pagina in bunele relatii ale statelor vecine.

De asemenea, pe baza dialogului cultural pot fi create si promovate o serie de proiecte din domenii diferite”, citeaza agentia SeeEurope.net, din declaratia oficiala de saptamana trecuta.

Oficialii romani, pe burta

Vestea cohortei de presedinti ce vor veni la Sibiu, anul viitor, era necunoscuta in randul autoritatilor sibiene, pana la amiaza zilei de ieri. „La Institutia Prefectului nu a venit nici un comunicat pe aceasta tema. Depinde prin cine va fi organizata - prin Presedintie sau Guvern. Oricum, daca este asa nu poate fi decat o veste imbucuratoare. Anul viitor o sa fie un an plin”, a declarat subprefectul Rodica Tarlea.

Daca la Sibiu, pana ieri, nimeni nu stia nimic oficial, in randul autoritatilor de la Bucuresti harababura era totala.

Orele 15.00. La telefonul ministrului de Externe, Razvan Ungureanu, raspunde un director de agentie, care tuseste un nume imposibil de inteles si anunta ca ministrul e intr-o intalnire. Indica sa luam legatura cu Corina Vintan, responsabil cu ceva prin Ministerul de Externe. In organigrama ministerului nu dam nicaieri de numele acesta. Prin urmare, nici de numar de telefon.

Sunam pe Lucian Leustean, secretar de stat pentru Afaceri Europene. Pare deranjat de la masa. „Eu nu stiu nimic... (pauza de cateva secunde). Eu nu stiu. Sunati-o pe Irina Zidaru, de la Directia Balcanii de vest si cooperare regionala. De unde sa va dau eu numar de telefon. Sunati la centrala”. La centrala, nimeni nu stie sa dea legatura la acest nume.

Incercam si la Adriana Saftoiu, purtatorul de cuvant al presedinteului Romaniei. Nu raspunde la telefon. Trecem la Guvern - Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Guvernului. „Nu stiu, nu ma ocup eu de asa ceva. Sunati la Ministerul de Externe, acolo trebuie sa fie aceasta informatie”.

In fine, dupa alte cinci-sase telefoane la diversi secretati de stat si altii, cineva care are habar de aceasta informatie - Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii. El a confirmat organizarea summit-ului cultural anul viitor, la Sibiu. Ministrul a precizat ca cel mai probabil, summit-ul va avea loc in perioada mai-iunie. „Decizia s-a luat la sfarsitul summit-ului din Croatia.

Inca nu putem preciza cine va participa la summit-ul de anul viitor de la Sibiu. Cert este ca tarile participante sunt reprezentate prin sefii de stat sau, daca acestia nu pot participa, prin ministirii de cultura”, a declarat Adrian Iorgulescu. Acesta a mentionat ca Ministerul Culturii a avut un reprezentant la summit-ul desfasurat saptamana trecuta in Croatia.

Sibiul, al cincilea din Europa

Summitul european programat pentru anul viitor va fi al cincilea de genul acesta din Europa. Pana acum, astfel de evenimente au mai fost organizate in Ohrid (Macedonia), Tirana (Albania), Varna (Bulgaria) si Opatija (Croatia).

La intalnirea din Croatia, de saptamana trecuta, au participat, pe langa presedintele Macedoniei, Besides Crvenkovski, si presedintele Croatiei, Stjepan Mesic, primul ministru al Croatiei Ivo Sanader, alaturi de presedintii din Albania, Boznia-Hertegovina, Bulgaria, Muntenegru, Grecia, Romania, Slovenia, Serbia, Turcia, precum si secretarul general al UNESCO, secretarul general al Consiliului Europei si reprezentanti au Comisiei Europene.

Traian DELEANU