Satul sa astepte dupa deciziile politice privitoare la soarta parcului de distractii, producatorul clujean de bauturi spirtoase Prodvinalco a decis sa produca votca, dar sa o comercializeze pe continentul nord-american, unde se vinde bine, ca urmare a brand-ului.

In total, productia de votca a Prodvinalco se ridica, acum, la 40.000 de sticle, dintre care majoritatea ajunge in SUA, sub denumirea “Vampire”. Directorul Prodvinalco, Mircia Todea, sustine ca desfacerea s-a orientat spre Europa si cu precadere, catre SUA, datorita brand-ului “Vampire”, care vinde produsul mai bine.

Teoretic, piata comuna a Uniunii Europene e mai avantajoasa pentru astfel de produse, insa Todea sustine ca “Vampire” va ajunge pe piata UE cel mai curand anul viitor. “Urmeaza promovarea pe piata”, a explicat Todea. Aprobarile pentru comercializare in SUA, “foarte greu de obtinut” potrivit lui Todea, au fost deja primite de Prodvinalco.

Societatea a investit 200.000 de lei in afacerea “Dracula Park”, bani cu care a cumparat actiuni la societatea comerciala infiintata de MT. Afacerea s-a dovedit, pana acum, proasta, iar banii raman imobilizati, dupa ce proiectul a fost dizolvat, iar aprobarile si avizele sunt in curs de anulare.

Prodvinalco urma sa detina exclusivitatea in distribuirea bauturilor alcoolice si spirtoase din parcul tematic. Contracte de exclusivitate cu Parcul Turistic si de Agrement Snagov SA au mai semnat Brau Union, pentru vanzarea berii, si Coca-Cola Romania HBC, pentru vanzarea de bauturi racoritoare.

Un proiect mort

Potrivit conducerii Prodvinalco, la data semnarii contractului de exclusivitate, produsul “Vampire” urma sa fie distribuit exclusiv in “Dracula Park”. Precizam ca proiectul parcului tematic urma sa fie dezvoltat in Sighisoara si a fost mutat la Brasov ca urmare a presiunilor organizatiilor ecologiste.

Proiectul urma sa coste 31 de milioane de dolari, din care 14 milioane urmau sa vina din sectorul privat, iar diferenta de bani urma sa fie acoperita de diverse institutii publice. Titlul de “parc tematic” al “Dracula Park” urmeaza sa fie reziliat, urmare a unei adrese remise de Ministerul Administratiei si Internelor.

“Semnarea contractului de exclusivitate a constituit o lovitura de imagine foarte buna. Toata lumea se intreba cum am ajuns, asa ca deocamdata vrem sa vedem ce se intampla inainte sa decidem sa vindem”, a explicat Todea.