Circulatia din centrul Clujului revine la normal odata cu inceperea anului scolar, cel putin asa a declarat edilul municipiului de pe Somes, Emil Boc. Banii pentru reparatiile care au exasperat soferii in lunile de vara au fost alocati din bugetul central.

Soferii clujeni au avut de suferit in aceasta vara de pe urma reparatiilor facute pe diferite artere din capitala Ardealului. Zi de zi, diferite artere din centrul orasului au fost blocate, iar masinile au fost redirectionate pe alte strazi.

Primaria a demarat, inca de la finele anului trecut, reparatiile la 105 strazi din cele 110 planificate. Un numar de 58 de artere se afla intr-un program de modernizare care cuprinde 288 din totalul cailor rutiere de circulatie din oras. Conducerea administratiei locale a anuntat deja ca 21 de strazi sunt finalizate, dar cele mai multe sunt artere secundare.

"Razboi" rutier deschis pe toate fronturile

Costul total al repararii acestor trasee se ridica la 250 de miliarde lei vechi. Operatiunile de refacere a retelei stradale sunt incluse in mai multe programe, in functie de finantarea obtinuta. Astfel, tronsonul liniei de tramvai care leaga cartierul Manastur de zona industriala CUG este refacut in cadrul unui proiect finantat cu bani europeni.

Liderul PD atrage fonduri guvernamentale

Nu este o premiera ca, atunci cand la guvernare se afla o formatiune politica condusa si de lideri din provincie, locurile de unde provin sa beneficieze de substantiale finantari pentru refacerea infrastructurii.

"Am primit de curand, in urma solicitarilor facute Guvernului, 50 miliarde lei vechi pentru modernizarea si asfaltarea bulevardelor afectate de traficul greu din municipiu, in special bulevardul Nicolae Titulescu si strada Observatorului.

Acesti 50 de miliarde lei se adauga la inca 200 de miliarde lei primiti in acest an, iar in toata aceasta perioada de mandat, de doi ani, am primit de la Bucuresti, de doua ori mai multi bani decat in perioada 1992-2004, adica 649 de miliarde de lei vechi", a declarat primarul democrat al municipiului, Emil Boc.

Soseaua de centura mai asteapta

Edilul sustine ca in decursul acestor zile vor fi finalizate si licitatiile privind centurile rutiere de ocolire a orasului: soseaua Bulevardul Muncii - Apahida, de 8,2 km, cu un cost de aproximativ 220 miliarde lei vechi, si varianta ocolitoare Valcele - Apahida pentru autovehiculele grele ce vin de la Bucuresti si merg spre Baia Mare sau Bistrita, astfel ca traficul greu va fi scos integral de pe Calea Turzii. Lucrarea ajunge la o suma de 60 milioane de euro.

Boc a promis ca aceste centuri rutiere ocolitoare vor fi finalizate in doi ani, astfel ca locuitorii catorva cartiere din oras vor scapa de calvarul traficului greu de sub ferestrele locuintelor.