Aflati la varsta la care ar trebui sa incerce sa cladeasca un viitor pentru urmasi, sotii Iulian si Florica Ghib din Oradea sunt obligati sa-si pazeasca mereu spatele din cauza unui batran care ii ameninta, de cativa ani, cu moartea. Omul fusese internat mai bine de cinci ani intr-un spital de boli mintale, dupa ce a fost arestat de Politie pentru ca-si omorase sotia cu un topor.

Acum vrea sa se razbune, pentru te miri ce, chiar pe fiul si nora sa carora le-a promis ferm ca-i va trimite in curand la doi metri sub pamant.

Macelarul din Oradea

Ionel Ghib, tatal lui Iulian si socrul Floricai Ghib, este diagnosticat ca suferind de psihoza paranoida. In urma cu sapte ani, barbatul si-a macelarit sotia. Efectiv i-a mursecat capul cu toporul, socand intreaga opinie publica din Bihor cu monstruozitatea crimei. Internat in Spitalul de Neuropsihiatrie Stei pana anul trecut, criminalul a fost scos la cererea fiului sau.

Care a considerat ca mai merita o sansa, dar care acum se teme de tatal sau ca de necuratul. Dupa cum dovedesc deviatiile sale comportamentale, boala nu i s-a ameliorat, iar viata in libertate, dincolo de zidurile clinicii pentru nebuni, nu pare sa-i fi priit. In schimb, i s-a aprins dorinta necurmata de a mai ucide din nou. Tintele sale: fiul, sotia acestuia si vreo doi vecini de-ai lor.

Drama familiei Ghib incepe in decembrie 1999, cand Ionel i-a aplicat sotiei sale, Iuliana, mai multe lovituri de topor in cap, in timp ce aceasta dormea. Acesta s-a predat a doua zi, de bunavoie. In timpul anchetei efectuate asupra sa, Ionel Ghib a fost diagnosticat ca bolnav mintal.

Internat din 2000 in Spitalul de Neuropsihiatrie Stei, pana la insanatosire, acesta a fost eliberat dupa ce medicii constatasera ca nu mai prezinta pericol pentru societate. “Asa o sa mori tu in casa aia cum a murit nevasta-mea”, spune Iulian Ghib ca a fost amenintat de propriul tata.

“De fiecare data cand ma intalnesc cu el ameninta ca ma omoara, ca imi da in cap, ca o sa o iau pe urmele neveste-sii”, confirma si Florica Ghib. “De multe ori imi spune ca trebuia sa ma elimine odata cu soacra-mea”, povesteste nora a carei viata s-a transformat de aproape un an intr-un continuu cosmar.

Posedat de Satana

Scuza pe care psihopatul Ghib o invoca pentru a-si explica crima este ca, in momentul comiterii faptei, era posedat de diavol: “Eram posedat de duhuri rele. Asa trebuia sa se intample ca sa scap de dusmanii si vrajmasii mei”, ii explica fiului, intr-una dintre confesiunile facute pe vremea cand era internat in Spitalul de Neuropsihiatrie Stei.

Iulian Ghib a facut tot ce se putea pentru a-si aduce tatal acasa. “Incercand sa trec peste pierderea suferita, nu l-am cautat o perioada scurta de vreme, dupa care mi-am luat inima in dinti si am considerat ca merita iertat”, povesteste Iulian. “Comisia medicala l-a declarat sanatos, asa ca l-am adus acasa. M-am inselat in privinta lui.

De cand a venit, numai probleme am avut cu el. Comportamentul lui este exact la fel ca si inainte. Dupa parerea lui, toata lumea este impotriva lui, atat eu, cat si sotia mea, pe care o considera Satana”, se plange barbatul.

Familia Ghib traieste cu frica in san la gandul ca ucigasul le-ar putea curma viata in orice moment. Dupa ce a fost externat din spital, in baza articolelor 112 si 113 Cod Penal prin sentinta judecatoreasca numarul 512/2005 si pus sub ingrijirea fiului sau, Ionel Ghib a incetat sa isi ia medicamentele.

“La cateva luni dupa ce l-am adus acasa, am gasit retetele medicamentoase neonorate”, se confeseaza Iulian. “Nu si-a mai luat medicamentele de cand a fost externat”, povesteste fiul cu inima rupta-n doua, intre iubirea de parinte si frica de moarte.

“Socrul meu este un psihopat”, spune si Florica Ghib. “A mers pe la primarie sa faca ceva acte, cu toate ca nu are drept de semnatura. Cand i s-a explicat ca nu are dreptul, acesta a inceput sa ameninte pe toti care ii ieseau in cale. Pe Florian Dacin, fostul secretar al Primariei Oradea, l-a amenintat cu moartea si l-a injurat.

Este un pericol public si social”, este de parere nora psihopatului. Sotii Ghib au depus mai multe cereri catre Spitalul de Neuropsihiatrie Oradea, prin care cerea internarea de urgenta a lui Ionel Ghib.

Minciunile

Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Bihor afirma ca, incepand cu data de 13 ianuarie 2006, Ionel Ghib s-a prezentat lunar la Spitalul Clinic de Neurologie si Psihiatrie Oradea, ultima prezenta fiind inregistrata la data de 9 iunie 2006.

Printre mentiunile inaintate de ASP Bihor catre Judecatoria Oradea se afla si una potrivit careia Ionel Ghib a fost insotit la vizitele medicale de catre sotia acestuia. Ceea ce nu stiu cei de la ASP este faptul ca cea care il insotea la fiecare vizita nu avea cum sa fie nevasta, de vreme ce aceasta a fost ucisa cu bestialitate in urma cu sapte ani.

Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor cunoaste situatia familiei Ghib, cu toate ca, de la crima din 1999 incoace, nu au existat probleme mari. “Nu au existat plangeri inregistrate la adresa lui Ionel Ghib, de la externarea acestuia”, declara Alina Farcuta, purtatorul de cuvant al IPJ Bihor. Aceasta situatie este lesne de inteles, avand in vedere trecutul lui Ghib.

Se pare ca vecinii nu au curajul sa depuna reclamatii catre Inspectoratul de Politie, cu toate ca sunt expusi la amenintarile socrului criminal. Avand in vedere diagnosticul si starea de sanatate al lui Ionel Ghib, Politia nu poate sa faca mare lucru. Datorita lipsei de discernamant, cu care a fost catalogat psihopatul, acesta nu poate fi tras la raspundere pentru faptele sale.

“Avand in vedere situatia sa, potrivit legii, acesta nu poate fi amendat”, spune Farcuta. Sotilor Ghib nu le ramane altceva decat sa astepte ca cineva sa le ia beleaua de pe cap. Intre timp, traiesc cu spaima ca oricare zi le-ar putea fi ultima. La fel cum a fost si pentru Iuliana, omorata de catre psihopatul pe care nu-l mai vrea nimeni.

Istorie nevrotica

Ionel Ghib are antecedente medicale de factura psihotica. Astfel, in 1983 a fost internat in Spitalul de Neuropsihiatrie, fiind diagnosticat cu decompresare nevrotica pe fond structural si toxic. In 1984, in urma unei alte examinari, a fost diagnosticat la fel. In 1986, s-a stabilit ca Ionel Ghib sufera de nevroza asteno-depresiva si s-a recomandat internarea la Spitalul de Psihiatrie Nucet.

In anul 1994 este examinat de mai multe ori si este internat cu diagnosticul decompresare depresiva pe fond structural. Problemele medicale ale lui Ghib au culminat in 1999 cand, in timpul anchetei in care era cercetat pentru omor, a fost diagnosticat cu pshihoza paranoida, cu absenta discernamantului.

Cuplu de isterici

La una dintre descinderile la fosta adresa a criminalului Ionel Ghib, reporterii GAZETEI au fost la un pas sa cada victimele unei agresiuni a criminalului. Politistul care a raspuns reclamatiei fiului si norei lui Ghib l-a calmat pe acesta in extremis, tocmai cand era sa se ia la harta cu jurnalistii.

Colac peste pupaza, si sora acestuia, care ii este insotitoare si ingrijitoare in acelasi timp, a turnat gaz pe foc, incercand sa incite spiritele.