Totusi, asupra acestuia din urma planeaza suspiciunea, intrucat societatile care conlucreaza pentru definitivarea centrului Akros sunt urmarite de o serie de nereguli. O mana de arhitecti si cateva societati de profil fac legea pe piata constructiilor clujene.

Datele Primariei Cluj-Napoca arata, in mod clar, care sunt firmele “agreate”, care obtin in mod repetat si cu usurinta avizele de construire.

“Firmele de casa” sunt patronate de personaje ce fac parte, oficial, din structurile de specialitate ale Primariei, cum ar fi Comisia Tehnica de Amenajare a Teritoriului si de Urbanism, organism ce da directiile in politica de dezvoltare urbana a orasului.

B-dul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca a devenit in ultimii ani o zona extrem de fertila in ceea ce priveste investitiile in constructii. Centrele de afaceri se inmultesc pe zi ce trece, iar Akros SRL este unul dintre ele. Totusi, asupra acestuia din urma planeaza suspiciunea, intrucat societatile care conlucreaza pentru definitivarea centrului Akros sunt urmarite de o serie de nereguli.

O mana de arhitecti si cateva societati de profil fac legea pe piata constructiilor clujene. Datele Primariei Cluj-Napoca arata in mod clar care sunt firmele “agreate”, care obtin in mod repetat si cu usurinta avizele de construire.

“Firmele de casa” sunt patronate de personaje ce fac parte, oficial, din structurile de specialitate ale Primariei, cum ar fi Comisia Tehnica de Amenajare a Teritoriului si de Urbanism, organism ce da directiile in politica de dezvoltare urbana a orasului.

Akros figureaza ca o microintreprindere cu un singur angajat si are ca obiect de activitate consultanta in afaceri si management. Firma este invaluita intr-o veritabila aura de mister si nimeni nu stie cine sunt actionarii. In plus, angajatilor li s-a interzis sa dea detalii despre firma. Akros SRL, din Cluj-Napoca, este o firma “proaspata” pe piata constructiilor.

Anul infiintarii, 2004, a insemnat pentru firma clujeana munca in pierdere. Cu toate ca din baza de date a Ministerului de Finante reiese faptul ca in 2005 societatea are datorii de 3.945.173 RON, in urmatorul an, Akros SRL anunta ca va investi 8 milioane de euro in construirea unui centru de afaceri.

Spatiul de pe B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 67 a fost in vizorul unor anchete derulate de catre reporterii BZA. Numai ca la data la care s-au inceput constructiile, totul se afla invaluit intr-un con de umbra.

Initial, o societate clujeana a inceput demolarea cladirii deja existente pe acest loc. In doar cateva zile, cu o viteza fulgeratoare, cladirile de la nr. 67 au fost rase de pe fata pamantului.

Reporterii “Buna ziua, Ardeal” s-au deplasat la fata locului pentru a afla detalii despre firma care executa lucrarile de demolare, respectiv de constructie pe terenul respectiv, dar muncitorii au refuzat sa ne dea detalii.

Seful de santier a inceput sa ne chestioneze si a pretins o aprobare speciala pentru a ne comunica numele firmei care urmeaza sa construiasca pe respectivul teren: “Cum cine construieste? O firma. Aveti aprobare ca sa va dau informatii?”.

Singura persoana care ne-a putut oferi informatii in legatura cu lucrarile in curs de derulare pe B-dul 21 Decembrie 1989 a fost Minodora Fritea, director al Directiei de Control din cadrul Primariei Cluj-Napoca. Potrivit acesteia, “firma care efectueaza demolarea imobilului de pe B-dul 21 Decembrie 1989 nr.

67, Akros SRL, are eliberata autorizatia de demolare 130/8.11.2005 si autorizatie de construire 288/ 06.03.2006”. Informatiile obtinute de la reprezentantii Primariei Cluj, arata ca Planul Urbanistic de Detaliu pentru ansamblu de locuinte si birouri pe B-dul 21 Decembrie nr. 67 a fost aprobat printr-o Hotarare de Consiliu Local.

Proiecte private pe bani publici

Interesant este faptul ca documentatia a fost alcatuita de catre SC Bogart Construct SRL, condusa de Bogdan Petrina (membru al familiei de taranisti Petrina). Firma acestuia a castigat recent licitatia referitoare la contractarea serviciului de proiectare pentru amenajarea si redimensionarea pietelor publice Flora, Hermes si Zorilor din municipiul Cluj-Napoca.

Societatea Bogart Construct SRL ofera servicii de arhitectura si inginerie. Patronul societatii este Mircea Petrina, prorectorul Universitatii Tehnice, responsabil cu investitiile si cadru didactic al Facultatii de Constructii si Instalatii.

Inginerul Petrina a fost cooptat in cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si de Urbanism (CTATU), unde este coleg cu alti reputati specialisti in arhitectura si constructii.

Aproape toti membrii comisiei CTATU sunt oameni de afaceri, implicati tocmai pe piata imobiliara din oras, in calitate de arhitecti sau proiectanti. Petrina nu face exceptie de la aceasta regula. De remarcat este faptul ca Adrian Iancu, arhitectul orasului si colegul lui Petrina in CTATU, este cel care semneaza si parafeaza avizele obtinute de societatea Bogart Construct.

Prin intermediul Bogart Construct, Petrina si-a facut o intrare “fastuoasa” pe piata lucrarilor publice de arhitectura, avand ca partener... primaria clujeana. In paralel, Bogart Construct a devenit una din firmele de arhitectura care obtin cu usurinta autorizatii de construire si PUD-uri (in special pe parcursul anului 2006).

“Firma de casa” la Akros

Societatea care se ocupa de constructia centrului comercial Akros este nimeni alta decat Transilvania Constructii.

Aceeasi societate a fost desemnata de municipalitate sa acopere “gropile lui Funar” din Piata Unirii. Unul din ingredientele succesului de care are parte Transilvania Constructii ar fi asigurat de sustinerea financiara pe care a aratat-o fata de PD in campania electorala din primavara anului 2004, sustin surse din interiorul partidului.

Presedintele SC Transilvania Constructii SA este Mircea Timofte, care o perioada a ocupat functia de director la Grupul 4 Instalatii. In perioada 1999-2000, din Trustul de Constructii si Instalatii (TCI) Cluj s-au desprins mai multe societati, printre care se numara si Transilvania Constructii.

“Puii” fostului TCI sunt Napoca Constructii, Grup 4 Instalatii, Somes Balastiere, Ruttrans, Samus Constructii, Drumuri Poduri “Apolodor” si Transilvania Constructii.

In prezent, aceasta societate pare sa aiba relatii foarte bune la Primarie, tinand cont de lucrarile majore contractate cu municipalitatea si finantate din bugetul local. In acest sens, bunele relatii se intretin inclusiv cu sustinere financiara din partea societatilor comerciale, iar Trasilvania Constructii nu pare sa faca exceptie.

Conform surselor noastre, societatea a finantat PD Cluj in campania din primavara anului 2004 cu aproximativ 1 miliard de lei.