Numarul copiilor lasati de parintii plecati la munca in strainatate, in grija bunicilor sau a altor rude, si, mai nou in orfelinate este in crestere.

Majoritatea celor care au plecat in strainatate pentru a le asigura copiilor lor un viitor lipsit de griji si-au lasat pruncii in grija rudelor, mai precis 1.454 de prahoveni.Sunt insa si cazuri in care, in lipsa unor neamuri disponibile, micutii ajung in centrele de plasament care se afla in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sau in cele private, dar si la asistenti maternali profesionisti.

Fata de anul trecut cand in Prahova nu exista nici un astfel de copil aflat in grija statului, acum avem 142. Dintre acestia 13 se afla in grija unor asistenti maternali, 16 sunt internati in centrele de plasament publice si 113 in cele private.

Potrivit celor de la Directia pentru Protectia Copilului acestia au ajuns direct de la parinti in grija statului sau a institutiilor private. In Prahova, conform datelor detinute la ora actuala de Protectia Copilului, exista in evidente 1.596 de minori despartiti de cei care le-au dat viata.

Cifra a devenit alarmanta fata de anul trecut, fiind de 3 ori mai mare, cand in Prahova ramasesera fara ocrotirea paterna putin peste 500 de tineri. Printre localitatile care au inregistrat cei mai multi emigranti se afla Mizil, cu 242 de copii fara parinti, Plopeni -138 de tineri, Slanic - 94 si Sirna - 85.

Sistemul de monitorizare a copiilor lipsiti de ingrijirea parintilor cat timp acestia se afla la lucru in strainatate a fost emis in luna iunie anul trecut. Potrivit ordinului autoritatile locale trebuie sa identifice semestrial copiii, sa-i evalueze, iar daca se afla in situatii de risc, sa intocmeasca un Plan de servicii de prevenire a separarii copilului de familie.