Oficiali ai FC Bihor, prinsi in off-side

de Georgiana Anghel     Romania Libera - Editia de Transilvania-Banat
Marţi, 10 iulie 2007, 0:00


Fostul presedinte al FC Bihor Oradea, Alexandru Satmareanu, fostul vicepresedinte Ludovic sandor si impresarul Ionel Codoban sunt suspectati de savarsirea infractiunii de inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Cei trei sunt suspectati de efectuarea unor transferuri ilegale de jucatori de la FC Bihor Oradea catre Otelul Galati si Dinamo Bucuresti.

Procurorii urmeaza sa decida daca vor fi trimisi in judecata. Prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, Gheorghe Toda, a precizat ca in cursul acestei saptamani se va da o solutie in acest dosar.
Anchetatorii au stabilit ca, in urma transferurilor jucatorilor Cosmin Vatca, Ramses Gado si Daniel Stan la Otelul Galati si a lui Adrian Mihut la Dinamo Bucuresti, cei trei oficiali ai clubului ar fi incasat in jur de 400.000 de euro, din care doar o mica parte, circa 70.000 de euro, ar fi ajuns in bugetul clubului.

Restul banilor ar fi intrat, prin intermediul firmei de impresariat Codoban Sport Marketing & Management SRL, detinuta de Ionel Codoban, in buzunarele oficialilor clubului si ale impresarului. Acesti bani au fost justificati, prin contracte de reprezentare, aparent legale.

Dar, anchetatorii au stabilit ca Adrian Mihut a fost transferat la Dinamo pentru 70.000 de lei, pe cand, in anul 2001, suma minima de transfer a jucatorului era de 300.000 de dolari.


Mai mult, pentru a putea face transferurile jucatorilor bihoreni, Satmareanu, Codoban si sandor ar fi falsificat documentele clubului FC Bihor Oradea, intrucat pentru nici unul dintre transferuri nu exista aprobarea Adunarii Generale a Actionarilor, asa cum prevede statutul clubului.
Fostul presedinte, Alexandru Satmareanu, este suspectat si ca ar fi incasat, din banii clubului, in jur de un miliard de lei vechi, sub forma de avansuri spre decontare, bani pe care nu i-a justificat nici in prezent. Alexandru Satmareanu si Ionel Codoban nu au putut fi, ieri, contactati.
Aportul Consiliului Local Oradea la FC Bihor este de 66%, al Consiliului Judetean Bihor de 22,49%.
"Este foarte bine ca se fac sapaturi si ar fi si mai bine daca s-ar face dreptate. Ma bucur ca mai este cineva care vegheaza banul public", a declarat Silvia Suciu, consilier local din partea PSD. "Este normal ca intr-un stat de drept institutiile abilitate isi fac datoria. Daca sunt vinovati, vor raspunde", a precizat primarul Petru Filip.

El este de parere ca aceasta ancheta nu va influenta vanzarea clubului de fotbal de catre CL.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















117 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by