Criza de antrenori

de Cristi Florea     Monitorul de Sibiu
Miercuri, 11 iulie 2007, 0:00


Sportul romanesc sufera in continuare, pentru ca aria de selectie s-a redus drastic. Salariile mici pe care le au antrenorii din cadrul cluburilor sportive scolare au facut ca numarul acestora sa fie din ce in ce mai mic. In acest moment, CSS Sibiu, un astfel de club, duce o lipsa acuta de antrenori specializati la sectia de gimnastica.



Sectia de gimnastica a fost, ani de zile, etalonul Clubului Sportiv Scolar Sibiu. An dupa an, fie ca a fost vorba de sectia masculina, fie de cea feminina, din orasul de pe Cibin au iesit campioni nationali la juniori, care mai apoi au ajuns sa reprezinte cu succes Romania in marile competitii internationale.



Ultimul exemplu este cel al Stelianei Nistor, una dintre cele mai bine cotate gimnaste ale momentului. „Scoala sibiana de gimnastica a fost, intodeauna, una dintre cele mai renumite. De aici au plecat foarte multi campioni nationali, care, mai tirziu, au fost si campioni europeni, mondiali si chiar si olimpici.



Din pacate, a fost o perioada in care am fost in cadere, dar acum cred ca ne-am revenit si avem sansa sa facem, din nou, rezultate bune", spune, optimist, Adrian Capatina, directorul clubului sibian si antrenor de gimnastica



Lipsa de personal



In acest moment, una dintre cele mai mari probleme ale sectiei de gimnastica, dar care tinde sa se generalizeze si la celelalte sectii, este lipsa antrenorilor. In ultimul an, CSS Sibiu mai avea nevoie de doi antrenori pentru a acoperi numparul total de ore disponibile. Pentru anul scolar viitor, necesarul este de patru antrenori. Cauza este simpla.



Lipsa unui personal calificat in viata sportiva, dublata de sumele mici de bani oferite drept salariu. „Din pacate, ducem o mare lipsa de personal. Nu stiu ce o sa facem. Copii vin si vor sa faca performanta, dar n-au cu cine. Nici cei tineri, care au facut sport de performanta in trecut, aici referindu-ma exclusiv la gimnastica, nu prea vin. Este salariu foarte mic. Din cind in cind mai apare cite o exceptie", spune Capatina.



Cu pensionarii



In lipsa unor antrenori tineri, de perspectiva, clubul sibian a ajuns sa apeleze la serviciile fostilor antrenori de la club si care, teoretic, sint in pensie. „Daca nu avem ce face, trebuie sa apelam si la serviciile lor. Este un dublu avantaj. Profesorii se bucura ca vin in continuare la ore si mai primesc un ban, iar noi stim ca avem cum sa ne desfasuram orele.



Mi-as dori sa vina o generatie noua, valoroasa, dar, din pacate, nu se intrevede nimic in viitorul apropiat. Sint atit de multe oprtunitati in ziua de astazi, incit meseria de antrenor nu mai este atractiva. Munca este foarte multa in raport cu suma primita", spune directorul clubului sibian.



Sala renovata



In alta ortdine de idei, dupa ani de zile in care au trebuit sa se pregateasca in conditii grele, parchetul salii fiind puternic deteriorat, sportivii de la CSS Sibiu au, din nou, motive de bucurie. De putin timp, sala din parcarea teatrului a intrat in renovare, urmind a-i fi schimbata suprafata de joc. „Investitia totala se ridica la aproape 500.000 de lei.



Aceasta suma va fi achitata de catre Minister, pentru ca, altfel, noi nu aveam cum sa facem aceasta investitie. O sa fie un parchet de cea mai buna calitate, care ne va feri de surprize neplacute pe viitor. Sper ca in luna august sa fie gata toata lucrarea, pentru a putea intra la antrenamete sportivii care din septembrie incep pregatirea", spune Adrian Capatina.



Viitor sumbru



Lipsa unui buget adecvat si planurile Romaniei in ceea ce priveste sportul scolar in inspaiminta pe directorul gruparii sibiene. „Din cite am inteles, din surse sigure, din 2008 se vor creea acele centre de excelenta regionale. Noi nu stam prea bine si atunci exista riscul ca unele sectii sa cada drastic.



Daca celelalte vor trece in administratia locala, iarasi nu o sa fie o solutie prea buna. Sportul nu este foarte incurajat in acest oras. Mai mult, nici legea sponsorizarii nu ne avantajeaza prea mult, astfel ca este greu sa stringem bani pentru sportivi", spune directorul clubului sibian.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















120 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by