Fostul ministru al integrarii europene, Hildegard Puwak, se relaxeaza la sfarsit de saptamana in comuna prahoveana Teisani. Departe de agitatia Capitalei, dar si de ochii curiosilor, Puwac si-a ridicat o casa de munte, una dintre cele mai frumoase din intreaga zona. „A stat aici mai mult vara, dar vine aproape in fiecare sambata.

Fac gratare, dau petreceri, dar sunt oameni cumsecade pentru ca ne raspund la buna ziua”, spune unul dintre vecini. Fostul ministru al integrarii a fost in vizorul procurorilor Departamentului National Anticoruptie.

Acestia au acuzat-o pe Hildegard Puwak de folosirea ilegala a unor fonduri comunitare importante, prin intermediul unor societati administrate chiar de familia ei, insa ancheta initiala nu s-a soldat cu niciun proces. In anul 2003, s-a spus despre ea ca ar fi deturnat 150.000 euro in favoarea unor firme ai caror asociati erau sotul si fiul sau, Iosif, respectiv Mihai Puwac.

Societatile Geroconstruct, M&M Consult Invest, MGH Super si P&I International au primit finantari pentru patru proiecte derulate in cadrul programului comunitar "Leonardo da Vinci".Ffostul ministru a declarat ca nu s-a aflat in conflict de interese, iar acuzatiile au fost un atac politic.In luna iulie a acestui an, procurorii DNA au redeschis dosarul si l-au trimis in judecata pentru deturnare de fonduri pe sotul fostului ministru, Iosif Puwac.