Biserica Ortodoxa Română (BOR), cea mai puternică instituție religioasă din România, cu 85,3% din populația țării care își declară apartenența religioasă la cultul majoritar creștin-ortodox (cf. datelor recensământului din 2022) și cu o adeziune neștirbită a cetățenilor în materie de încredere (BOR se află încă pe locul doi după Armată la indicatorul încredere a populației în instituții), este din ce în ce mai prezentă în sfera publică mediatică românească prin acțiuni care par să se înscrie în ceea ce se numește sfera creștinismului progresist, curent post-liberal al gândirii creștine. Pe scurt, BOR – încarnarea „tradiției și a identității spirituale și etnice”, după cum o caracteriza în subtext însuși Patriarhul Daniel în apelul său la autorecenzare din 2022 – lansează șantiere strategice sensibile după o metodă care se înrudește cu cea „protestant-catolică”, făcând primii pași spre promovarea unei politici care pare să rupă cu tradiția, valoare centrală și monedă forte a ortodoxiei răsăritene și românești. Mai multe evenimente și acțiuni publice ale BOR sunt simptomatice pentru această tendință. Aici vom face referire doar la actualitatea legată de cazul Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie (Petrescu), membru al Sfântului Sinod al BOR din 1994, una dintre figurile cele mai clivante și mediatice ale bisericii, citat și acuzat de-al lungul vremii în dosare de corupție, abuz sexual de minori etc. În comunicatul din 9 februarie 2024 transmis de Cancelaria Sfântului Sinod al BOR referitor la cererea lui Teodosie de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rangul de mitropolie cu, evident, drept consecință, ridicarea sa la rangul de mitropolit, se anunță înscrierea pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod judecarea acestuia pentru„încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”. Această acțiune este o etapă importantă în strategia politică și de comunicare a BOR, o instituție semi-închisă, mai întâi date fiind talia și rolul socio-politic și religios al Arhiepiscopului Tomisului, și apoi faptul că ea se alătură, la un nivel superior, unui buchet mic dar vizibil de acțiuni și eforturi ale bisericii de a se adapta la societate actuală, cu instrumentele unei metode pe care și Biserica Catolică o utilizează de ceva vreme, dar la o scară mult mai amplă. Este vorba despre metoda protestantă pe care Biserica Catolică a preluat-o și a dezvoltat-o în lumina provocărilor diferitelor perioade ale modernității. Ea o folosește astăzi pentru a actualiza anumite practici și a pune în dezbatere anumite doctrine, confruntate cu noi curente de gândire societale, majoritatea inspirând ideologii politice de succes, mai ales printre publicurile tinere, reticente la „înregimentarea religioasă” organizațională.
Evenimentul în jurul Arhiepiscopului Tomisului, care marchează dezbaterea publică într-un an hiperpolitic pentru România, pare să profileze un leadership religios al BOR care începe să se asemene cu cel al Papei Francisc. Sunt o evidență angajamentele Papei Francisc și, prin ele, cele ale Bisericii Catolice, de a plasa biserica într-o viziune mai deschisă, non-conservatoare, chiar progresistă, acordată la evoluțiile societății contemporane. Papa Francisc, iezuit, și-a construit leadershipul religios și politic pe o concepție specifică ordinului, dar care a jalonat modernitatea de-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, și anume adaptarea Bisericii la societate. Această viziune este, de altfel, și în centrul protestantismului care și-a creat o metodă din a se impune prin adaptarea Bisericii la lume. Să amintim aici de reforme precum hirotonirea femeilor, binecuvântarea căsătoriei între persoane de același sex etc. Diversele confesiuni neoprotestante, mai ales prin propensia lor pentru teologia publică și socială pe care își construiesc doctrina, sunt și ele angajate în utilizarea metodei protestante, chiar dacă nu au epuizat încă toate subiectele de adaptare la societate.
Revenind la leadership-ul religios al Patriarhului Daniel, sunt de observat anumite simptome de înrudire cu metoda protestant-catolică. Punerea în discuție publică a unor „afaceri interne” cum este cazul Teodosie, în condițiile în care acesta este cunoscut și pentru pozițiile sale tari împotriva adaptării bisericii la societatea actuală, împotriva chiar a acceptării modernității în biserică, ar putea avea consecințe în slăbirea a trei mari piloni ai BOR: tradiția, practicile și sacralitatea instituției. Apoi, BOR începe să devină mai puțin „rezistentă la societatea civilă”, adică la presiunea „lumii” pe diverse subiecte. A se vedea, de exemplu, reacția la cererea adresată Sfântului Sinod de câteva figuri laice publice ale ortodoxiei de a celebra Paștele ortodox la o dată comună cu cel catolic. În plus, BOR s-a angajat într-un demers de „seducere” și de „recucerire” a societății românești prin recuzarea unor practici ale corpului clerical – așa zisele us et coutumes – precum plata preoților de către enoriași pentru oficierea nunților, a înmormântărilor sau a botezurilor. În fine, BOR devine mai puțin rezistentă în ceea ce privește raporturile cu celelalte culte religioase minoritare. Am putea spune că a devenit chiar mai puțin „rezistent a la Stat” , în sensul că pare să își fi asumat deschis rolul de catalizator și de actor de concertare al Statului în ceea ce privește acțiunile de cooperare intercultice pe probleme ecumenice, de libertate religioasă, de acțiune social-politică etc. Nu este un fapt banal că, în ordinea separării Statului de Biserică, Secretarul de Stat pentru Culte este fostul director al trustului Trinitas, un actor-cheie în implementarea strategiei guvernamentale de a sprijini „programe și activități cu caracter social și medical realizate de culte la nivel local” sau al strategiei post-liberale de „reabilitare instituțională” prin actul de a cere iertare în mod public pentru abuzurile pe care Ministerul/Departamentul Cultelor din perioada comunistă le-a săvârșit față de Biserica Greco-Catolică.
Desigur, putem formula ipoteza că nu sunt anodine astfel de acțiuni, în contextul anului electoral 2024, în care BOR are de jucat un rol, ca și celelalte culte religioase de altfel. Arhiepiscopul Tomisului este binecunoscut și pentru pozițiile sale militante extreme antiprogresiste dar și ca vector de difuzare a teoriilor conspirației de tipul „Marea resetare”, prezente în discursurile politicianiste ale extremei drepte din România. În contextul anului 2024, cazul „Tomitanul” poate fi considerat și un fel de marș forțat către modernitate al BOR la care acum toate bisericile achiesează și care relevă mai mult de strategii de putere politică decât de strategii religioase.
Cert este că, dincolo de ipoteze, rămânând factuali, spre deosebire de Biserica Catolică sau de bisericile protestante din lume, BOR este la început în acest drum spre modernizare. Trebuie să treacă un timp, și mai ales anul politic 2024, pentru a confirma dacă realmente metoda protestant-catolică va conduce la o acceptare, sub alte forme, mai moderne, a unei lumi profane sau strategia politică a Patriarhului Daniel va consta într-o orientare spre o conformare la valori moderne, ceea ce ar echivala cu o refontă profundă a BOR, pernicioasă însă pe termen lung din mai multe motive. Unul dintre acestea este deja vizibil în mediul catolic dar și la unele culte neoprotestante, cum ar fi adventismul de ziua a șaptea, care se îndreaptă spre o secularizare, o desacralizare a credinței nemaioferind o instituție care să fie o alternativă la o modernitate secularistă, politicistă și raționalistă. Până la urmă, este vorba despre dificultatea de a tranșa între două viziuni strategice în raport cu provocările contemporane la care trebuie să facă față bisericile și, deci, între două roluri care nu se includ : cel al conducătorului religios sau cel al omului politic din conducătorul religios. _Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
