Mass a ajuns pe o scenă românească de teatru- de fapt, pe două, cea de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu și cea de la bucureșteanul Unteatru- în toamna anului 2022. Aproximativ la un an de la premiera filmului bazat pe scenariul scris de actorul, scenaristul și dramaturgul american Franz Kranz.
Filmul, pe care unii comentatorii l-au pus în relație cu Zeul măcelului, creație din anul 2011 a regizorului Roman Polanski, inspirată de intens jucată piesă omonimă a Yasminei Reza, s-a bucurat de o bună primire din partea criticii de peste Ocean. Asemănarea cu sus-menționata scriere este, până la un anumit punct, justificată, scenariul devenit piesă de teatru (asta dacă nu cumva lucrurile au stat invers, așa cum se întâmplă frecvent în vremea din urmă) putând fi comparat și cu mai vechea Chip de foc a lui Marius von Mayenburg și cu piesa Columbinus de Stephan Karam și P.P. Paparelii. Despre care eu nu am știință să fi fost reprezentată la noi decât într-un spectacol montat la Teatrul Municipal din Baia Mare de Horia Suru.
Cuvinte, cum se zice, “de bine”, chiar mai mult decât atât, merită, cred, și spectacolul regizat de Andrei și Andreea Grosu, în scenografia minimalistă semnată de Vladimir Turturică. E vorba despre o scenografie compusă dintr-o masă, patru scaune și o cupolă, al cărei rost bănuiesc că e acela de a sugera spațiul din interiorul unei biserici în care are loc întâlnirea dintre două familii. Una mai singură ca cealaltă. De aici mesajul creștin al textului. Unul subtil, uman, defel propagandistic.
Richard și Linda, pe de o parte, Jacob și Gail, pe de cealaltă, sunt cei mai singuri oameni din lume. Au ajuns să fie astfel după ce Hayden, fiul primului cuplu, a comis un adevărat masacru în școala al cărei elev era, iar Evan, fiul celuilalt cuplu, s-a numărat printre multele victime.
Cele două familii și-au negociat îndelung întâlnirea. Și-au pus uneia alteia nenumărate condiții. Au avut nevoie de timp până la a se considera pregătite în vederea a ceea ce pare a fi socoteala finală. Jacob și Gail nu i-au acționat în judecată pe Richard și Linda. Așa cum, pesemne, au făcut-o părinții altor victime. Cei doi și-au înfrânat ori au încercat, dacă nu cumva s-au prefăcut că și-au înfrânat patima. Plânsul s-a amestecat foarte adesea cu revolta și ura. Cum nu se poate mai omenește.
Probabil că fiecare dintre cei patru și-a imaginat în repetate rânduri felul în care va decurge revederea. Unii au pregătit posibile întrebări, ceilalți eventuale răspunsuri. Și unii, și alții s-au gândit la antecedentele lui Hayden. Au existat oare semne premonitorii? Au fost ele observate de Richard și Linden? A fost Hayden mai demult deja un caz clinic? Dacă da, s-au adresat părinții acestuia unui medic? Cum a acționat medicul în cauză? Au știut Richard și Linda că Hayden pregătește în secret o bombă și că își procură arme?
Într-un fel sau altul, găsim în Mass răspunsuri la toate aceste întrebări. Însă cheia enigmei și esența tragediilor celor două familii sunt concentrate în poveștile lui Gail și Linda. Care înseamnă adevărate lecții de actorie susținute de Mihaela Trofimov și, respectiv, Ofelia Popii.
Spuneam că cele două familii se întâlnesc la ceva vreme de la consumarea tragediei. Numai că timpul nu le-a vindecat durerea. Toți patru întră în spațiul în care urmează să discute nu doar prudent, ci cu evidente temeri. E meritul atât al regiei (Andrei și Andreea Grosu) cât și al celor patru actori din distribuție (Richard Bovnoczki, Ofelia Popii, Marius Turdeanu și Mihaela Trofimov) că au programat cu admirabilă precizie și exemplar rafinament acest incipit. Lăsând un inteligent calculat spațiu de creștere. Pe chipul celor patru se citesc durerea, suferința, consumul nervos, oboseala, lehamitea, mulțimea nopților nedormite. Cei patru poartă costume simple, oarecare. Indiciu limpede nu doar că sunt niște oameni simpli, ci că tragedia care îi macină pe mai departe, i-a făcut să fie indiferenți față de ei înșiși. Străini față de ei înșiși. Cuibăriți în propriul corp.
Richard și Linda se situează majoritar în defensivă, cu izbucniri și omenești, și credibile, Jacob și Gail sunt pregătiți să atace. Jacob, care până la un punct părea a-și controla cel mai bine nervii, își pierde pe neașteptate rațiunea. Sare la gâtul lui Richard. Scena e perfect jucată de Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki. Nu durează cu nici mai mult de o secundă față de cât ar fi trebuit să dureze. Nu, nimic din acest spectacol nu e făcut cu intenția de stârni artificial empatia spectatorilor. Lacrimile acestora. Cei doi regizori au avut încredere și în text, și în cei patru actori din distribuție. Cele două povești despre Hayden și Evan sunt spuse cu emoție de actrițe. O emoție și complementară, și contrastivă. Probabil că exact cele două confesiuni declanșează iertarea. Un prim pas înspre regăsirea unei fragile liniști sufletești. A împăcării cu lumea, cu sine și cu Dumnezeu. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
