15 martie 1949 – la New York este înființat National Committee for a Free Europe, finanțat de Congresul Statelor Unite, iar postul de radio Free Europe urmează să difuzeze în numele acestei organizații. – 4 iulie 1950, simbolic, de ziua SUA, este transmisă pe unde scurte prima emisiune la Radio Europa Liberă, iar în1951 are loc inaugurarea studioul din München pentru Europa de Est. – 23 mai 1958, refuzând să-și convingă fiica să devină colaboratoarea Securității, de la Paris, unde se refugiase în 1947, Ecaterina Bălăcioiu, mama Monicăi Lovinescu, este arestată și condamnată la 18 ani de temniță grea. Avea 71 de ani. În urma regimului de exterminare, moare pe 7 iunie 1960, după ce mai întâi este aruncată, încă vie, la morga închisorii. – Din decembrie 1961 începe colaborarea Monicăi Lovinescu la Europa Liberă, în studioul de la Paris. În La apa Vavilonului, cea care își pierduse mama în aceste împrejurări cumplite notează: „Şi s-a lăsat să moară pentru a mă naşte a doua oară spre libertatea de a fi eu însămi”. – 18 noiembrie 1977, în ajunul zilei ei de naștere, Monica Lovinescu este bătută sălbatic de doi teroriști palestinieni împrumutați de Ceaușescu de la Arafat. „Să i se închidă gura! S-o facem zob! Să-i spargem dinţii, falca, să-i rupem braţele! Să nu mai poată niciodată vorbi sau scrie!“, așa avea să consemneze generalul Pacepa ordinul lui Ceaușescu. Monica Lovinescu ajunge, în comă, la spital. – 21 februarie 1981, Securitatea pune o bombă la sediul Europei Libere de la München. – 13 noiembrie 1988, moare, se presupune că asasinat de Securitate prin iradiere, Vlad Georgescu, directorul Europei Libere. La inițiativa lui, imediat după apariția în America, în 1987 fusese citită în serial la Europa Liberă faimoasa carte a generalului Pacepa, Orizonturi Roșii, care făcea dezvăluiri teribile despre comunism și despre regimul Ceaușescu – În 2007, desenat de Constantin Bălăceanu-Stolnici, între timp redevenit boier și mare liberal, este găsit planul apartamentului lui Vlad Georgescu. Documentul, o schiță de mână, face parte din dosarul sursei, adică a turnătorului botezat de Securitate cu numele de cod „Laurențiu”. – Joi, 6 iulie a.c., la ora 11, în Aula Academiei Române, „Laurențiu”, alias Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei, este sărbătorit cu ocazia împlinirii a 100 de ani. Primele cuvântări omagiale – citim în programul de pe site-ul Academiei – sunt rostite de însuși președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, și de patriarhul Bisericii Ortodoxa Române, Prefericitul Daniel.
***
Bălăceanu-Stolnici este „boier de viță veche” (strămoșii lui urcă până în secolul al XIII-lea) din neamul Bălăcenilor, neam vestit întru binefaceri istorice (urbane, bisericești și educative). Iar prin Falansterul de la Scăieni (1835), întemeiat pe moșia strămoșului Emanoil Bălăceanu, am avut și noi fourieriștii noștri. Pe scurt, Bălăceanu-Stolnici se prezintă, și ne este prezentat, ca om mare al neamului, „ultimul aristocrat autentic”, neurolog, profesor, doctor în științe medicale, șef al Institutului de Geriatrie, din 1992 lider al Grupului de Reformă Morală al PNL.
Același Bălăceanu-Stolnici este însă, din 1965, colaborator al poliției politice comuniste, desfășurând, ca informator cu o vechime impunătoare, una dintre cele mai prodigioase cariere de turnător și agent de influență al Securității. Prin relațiile (și creditul moral) pe care, ca boier cu vechime genealogică multiseculară, le avea în emigrația română, a reușit să pătrundă în cele mai importante locuri din exil, de la directori ai Radioului Europa liberă și până la vârfuri ale intelectualității române din Franța și Germania. În portretul pe care i-l face, Neculai Constantin Munteanu, jurnalist la Europa Liberă din 1980, îl situează în top 5 al „celor mai scârboși informatori”:
„A turnat din toate pozițiile, liberali, țărăniști, monarhiști, diplomați, colegi, medici, pacienți, rude”, spune despre el Munteanu. Și adaugă: „A turnat pentru bani, pentru carieră și din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaș și de slugă hoață. (...) A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare și cu bani peșin, în lei și valută. Oricât i se dădea, mult, puțin, omul lua. De la bacșișul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în vest. I-au fost decontate chiar și fleacurile artizanale dăruite celor vizitați și turnați. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, director al secției românești de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiță detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele securității.”
În tot acest timp, Bălăceanu-Stolnici este ubicuu în spațiul public. Adoră să se distribuise în rolul de figură seniorială. E convins că, sprijinindu-și cu un aer demn palmele încrucișate pe mânerul sculptat al unui toiag, ține în viață memoria adevăraților boieri. Se costumează ca atare, chiar dacă pe dedesubt poartă haina invizibilă a adevăratei vocații: cea de prodigios turnător. Cine n-a văzut pe viu bastonul cu măciulie de argint al lui Bălăceanu-Stolnici, lavalierele sale somptuoase, lănțișorul de aur, trecut prin butoniera vestei, al ceasului de buzunar, ochelarii cu ramă aurită și șnur nu-și poate reprezenta corect cum a arătat una dintre cele mai jalnice butaforii umane din câte-au traversat spațiul public românesc. Un spațiu mereu surprizător, în care s-au putut întâlni la jumătatea drumului un cvasi-analfabet, care urca spre președinție, cu un rejeton al marii boierimi, care cobora spre turnătorie.
Înclin să cred că, în calitatea sa de turnător cu o vechime de 25 de ani (1965-1989), Bălăceanu-Stolnici a avut o carieră cu mult mai vastă și mai rodnică decât întreaga sa carieră medical-științifică și academică. Dacă e să-i citim autobiografia olografă pe care și-o face în dosarul de informator al Securității, latura aceasta a vieții lui este cu mult mai vastă și mai rodnică decât întreaga sa carieră medical-științifică și academică. A fost un turnător redutabil bine travestit într-un medic cu zorzoane. Consultați, ca să vă convingeți, fastuosul raport al CNSAS prin care boierul nostru, rebotezat în birourile Securității cu numele „Laurențiu”, este declarat „colaborator al poliției politice comuniste”, decizie „definitivă și irevocabilă”. (Balaceanu Stolnici.pdf - cnsas.ro)
Se poate spune, fără urmă de îndoială, că „Laurențiu” l-a depășit pe Bălăceanu-Stolnici. Serviciile pe care le-a adus țării sale în timpul comunismului îl vor face să rămână în istoria României drept cel mai important colaborator și agent de influență al regimului și al Securității lui Ceaușescu.
Pesemne că acesta și este motivul nedeclarat pentru care a fost omagiat zilele trecute de la tribuna Academiei de către confrații lui. „Fire cumpătată” l-a numit unul dintre omagiatori. Splendidă sintagmă, capabilă să exprime în doar două cuvinte toate calitățile pe care trebuie să le aibă o ființă împletită atât de armonios din întuneric și lumină. Toți marii duplicitari ai lumii – de la criminali, informatori și până la oamenii politici versați, toți, contorsioniști de clasă – își trăiesc viața scindată între scenă și culise, în regim nocturn și diurn. Răul cel mai sofisticat îl fac sub masca cumsecădeniei, jovialității, ieșirii în întâmpinare. Cu toții sunt „firi cumpătate”: oameni așezați, echilibrați, reținuți, afișând respect de sine, astâmpărați și chibzuiți, liniștiți, domoliți, potoliți. Și cu ținută. Într-o perfectă dedublare, „Laurențiu” vorbește în Dosarul său despre Bălăceanu-Stolnici la persoana a treia și enumeră toate calitățile care-l recomandă deopotrivă pentru postul de informator ideal și agent de influență cât și pentru cel de director al Institutului de Geriatrie. Solicită cu franchețe și ca răsplată firească pentru truda turnătoriei postul directorial al Anei Aslan, de vreme ce moartea îi bătea acesteia la ușă... Căci, dacă nu el, cine? În numele gradului său istoric de „boier vechi”, revendica ca pe un act de dreptate avansări în grad la Securitate.
***
Ca să-nțelegem cum se cuvine țara în care trăim și urâțenia acestei glorificări academice făcute cu prilejul centenarului împlinit de un individ clasat în „top 5 al celor mai scârboși informatori”, poate că trebuie să ne-aducem aminte că tot în anul acesta se împlinesc, în vinovata tăcere a instituțiilor statului, 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai alese ființe născute în România. Ironia de la Academie face să ne arate unde a ajuns istoria noastră: au trecut 33 de ani de la o revoluție anti-comunistă confiscată de un regim neocomunist. Nu e atunci firesc ca un slujbaș al Securității să fie urcat pe soclu, în timp ce Monica Lovinescu – deși a vorbit vreme de 30 de ani în locul unui popor redus la tăcere, plătindu-și îndrăzneala cu moartea mamei și cu bătaia mutilantă până la comă – să rămână uitată?
Vă-ntreb pe cei pe care știu că v-a creditat și v-a iubit, pe cei care ați cunoscut-o, ați prețuit-o și ați iubit-o la rândul vostru: nu credeți oare că fibra ei morală, dacă ar fi printre noi, așa cum este și sărbătoritul din 6 iulie al Securității, s-ar cutremura văzând pe cine omagiați sub cupola Academiei, acum un loc al rușinii publice? -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
