Ambianța geopolitică din Europa s-a schimbat ireversibil după peste un an de agresiune militară desfășurată de Rusia contra Ucrainei. În această perioadă, UE a introdus 10 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei. Din 2014 încoace, sancțiunile individuale și sectoriale europene au țintit 1,473 de reprezentanți ai regimului (oficiali, politicieni, oligarhi, jurnaliști etc.) și 207 entități, cu costuri de reputație și de ordin financiar pentru partenerii comerciali externi ai Rusiei. De asemenea, au fost înghețate resurse financiare în valoare de peste 320 miliarde de euro, care aparțin Băncii Centrale Ruse și, respectiv, oligarhilor și facilitatorilor regimului lui Vladimir Putin. În vederea prevenirii eludării sancțiunilor, UE a creat o nouă funcție privind aplicarea sancțiunilor (condusă de David O’Sullivan) și a lansat Forumul Coordonatorilor de Sancțiuni (UE, Februarie 2023). Concomitent, are loc o detoxificare a spațiului public european de propaganda rusă prin interzicerea televiziunilor pro-Kremlin (NTV/NTV Mir, Rossia 1, REN TV și Pervîi Canal) și a altor surse media propagandistice rusești (Sputnik și RT). De asemenea, a fost redusă la maxim dependența energetică directă față de hidrocarburile rusești, care dacă și încă ajung în UE (petrolul) atunci cu pierderi financiare și prin intermediari (India etc.) sau în stare lichefiată (gazul natural). În decembrie 2022, circa 13% din gazul importat de UE era din Rusia, față de aproape 54% la începutul anului 2021. Pe lângă sancționarea elitei și statului rus pentru crimele comise împotriva Ucrainei, Occidentul pregătește terenul legal pentru a putea judeca și pedepsi conducerea rusă, în frunte cu Putin, de către tribunalele internaționale (ONU, Martie 2023).
Decuplarea care loc între UE și Rusia schimbă simțitor dinamica puterilor la nivel regional. Are loc o reevaluare profundă a relațiilor cu Rusia în interiorul UE, dar și mai larg în vecinătatea sa. Solidaritatea față de Ucraina constituie principalul criteriu, care delimitează UE și aliații săi europeni de ceilalți actori regionali care se înclină spre Rusia. Anume factorul ucrainean și agresiunea rusă a impulsionat ideea lansării Comunității Politice Europene (CPE). Noua platformă geo-politică interguvernamentală, care nu implică niciun fel de obligații legale pentru părțile participante, naște din inițiativa Franței și a fost pusă în practică în perioada președinției Cehiei în Consiliul UE (iulie-decembrie 2022). Scopul oficial al CPE este a oferi o platformă pentru dialog și cooperare în domeniul securități, stabilității și prosperității la scară europeană. Rezultatul acestei inițiative reprezintă o tentativă de a consolida “cercul de prieteni” ai UE, concentrându-l în jurul solidarității față de Ucraina și, respectiv, în direcția opririi agresiunii Rusiei.
CPE – instrument de ajutor geo-politic în vecinătatea UE?
Decizia de a organiza cea de-a doua reuniune în Moldova (ulterior în Spania și Marea Britanie), pe 1 iunie, are o conotație geopolitică mai complexă. Dacă nu ar fi existat amenințările legate de atacurile aeriene frecvente din partea Rusiei, reuniunea CPE ar fi avut loc în Ucraina. Totuși, organizarea evenimentului în Moldova, la o distanță nesemnificativă de regiunea separatistă, unde sunt dislocate forțe militare ruse, arată ambiția UE de a semnala aderența Moldovei la arealul său geopolitic. Acest lucru arată că UE ține să prevină crearea unui status quo convenabil Rusiei într-un stat candidat pentru aderarea la UE. Moldova deja primește ajutor politic-diplomatic și financiar din partea UE și a statelor membre (România, Germania, Franța etc.) pentru a depăși consecințele indirecte ale războiului din Ucraina. Totodată, UE ajută guvernarea de la Chișinău să înfrunte acțiunile de destabilizare, coordonate de Rusia, care ar fi interesată ca opoziția pro-rusă să capitalizeze pe seama nepopularității guvernării pro-europene (circa 25% de sprijin public).
În fond, desfășurarea CPE-ului în Moldova poate fi utilizată de către actorii europeni pentru a scoate în evidență caracterul destructiv al influenței ruse dincolo de Ucraina. Cazul moldovenesc servește pentru a demonstra că țintele Moscovei sunt mai diverse din punct geografic. Pe fundalul vulnerabilității statului moldovenesc la diversele forme de război hibrid rusesc (dezinformare, șantaj energetic etc.), reiterarea susținerii UE vizavi de Moldova, direct de pe platforma CPE, ar putea exemplifica mai conturat o anumită eficiență a politicii externe europene în vecinătatea sa estică. Acest act constituie de asemenea și o anumită doză de auto-responsabilizare din partea Bruxelles-ului pentru situația internă din Moldova. De aceea, eșecurile actualei guvernări moldovenești vor lăsă urme pe legitimitatea UE.
Proximitatea Moldovei de Ucraina va ajuta de asemenea la păstrarea temei ucrainene în vizorul liderilor politici din 44 de țări și la nivel de UE, dar și a jurnaliștilor internaționali care vor reflecta evenimentul. În acest sens, CPE-ul organizat în Moldova ar putea fi dedicat Ucrainei în proporție substanțială, mai ales dacă contraofensiva ucraineană care este preconizată pentru luna mai va produce răsturnări de situație. Acest lucru ar permite combaterea semnelor de oboseală cu privire la războiul rus împotriva Ucrainei. În mod inevitabil, unul dintre beneficiarii majori ai evenimentului va fi partidul de la guvernare din Moldova (Partidul Acțiune și Solidaritate și Președinta Maia Sandu), care înțeleg că locația evenimentului este un credit de încredere și o injecție de imagine considerabilă din partea UE. Subiectele geopolitice și relațiile cu UE ar putea să fie cruciale în determinarea câștigătorilor în cadrul ciclurilor electorale moldovenești din perioada 2024-2025.
Subiectele problematice pe agenda CPE – tensiunile armeano-azere
Comunitatea Politică Europeană este într-o fază incipientă și încă nu poate reprezenta un „club geopolitic” solid împotriva influenței maligne rusești în Europa. În vecinătatea estică a UE, pe lângă războiul rus împotriva Ucrainei și alianța strategică a Belarusului cu Rusia, există alte probleme geopolitice. Azerbaidjanul utilizează o retorică agresivă și revizionistă împotriva Armeniei în privința integrității teritoriale, blocând coridorul de legătură cu regiunea separatistă Nagornîi Karabah.
Tensiunile neîntrerupte dintre Armenia și Azerbaidjan pun UE în dificultate. Nesoluționarea disputelor istorice dintre aceste state, ci din contra exploatarea lor de către Rusia în toată perioada post-sovietică, nu permite stabilirea unui dialog credibil și durabil. Indiferent de faptul că urmăresc instaurarea păcii, eforturile diplomatice ale UE, și în particular cele ale Președintelui Consiliului European Charles Michel, își pierd gradual din legitimitate pentru că nu produc soluții eficiente. Inclusiv Misiunea civilă a UE, lansată în februarie și operațională din martie, și care se datorează primei reuniuni a CPE la Praga, nu este un instrument suficient pentru a descuraja acțiunile militare realizate sau planificate de către Azerbaidjan. Or, în pofida existenței Misiunii UE în Armenia, la frontiera armeano-azeră continuă să aibă loc incidente militare.
Comportamentul manifestat de Baku se poate datora poziției indulgente și a criticii precaute a Bruxelles-ului, care în lipsa gazului rusesc a intensificat relațiile strategice în domeniul energetic cu Azerbaidjan. Atât timp cât piața energetică regională și globală trece prin șocurile războiului din Ucraina și ale sancțiunilor împotriva hidrocarburilor rusești, Azerbaidjan va fi motivat să ignore preocupările UE. Dependența energetică de piețele externe și obiectivul strategic de diversificare a surselor de livrare a gazului neutralizează incisivitatea UE-ului. După lecția dramatică din Ucraina, instituțiile europene trebuie să înțeleagă că regimurile autoritare din Europa de Est, care dispun de potențial energetic (precum Rusia sau Azerbaidjan), au pofte revizioniste, bazate pe argumente istorice, în raport cu vecinii. În cadrul CPE-ului din Moldova, UE va trebui să demonstreze că contribuția sa politico-diplomatică poate asigura un echilibru eficace între atingerea unei păci armeano-azere reale și dezvoltarea unui “pact energetic” netranzacțional cu Baku.
Situația din Georgia – alertă timpurie în vecinătatea estică?
O altă problemă pe masă UE în vecinătatea sa estică sunt tendințele autoritare din Georgia. Fenomenul “orbanizării” (expresia unui euroscepticism de tip maghiar) constituie o tendință care se conturează într-o țară unde sprijinul pentru UE și NATO ajunge la circa 80-90% (IRI, Martie 2023). Pe de o parte, guvernul de la Tbilisi („Visul Georgian”), aflat la putere de mai mult de un deceniu, susține că are o agendă por-europeană și urmărește îndeplinirea condițiilor UE pentru a obține statutul de țară candidat, similar cu ceea ce au realizat Ucraina și Moldova în iunie 2022. Pe de altă parte, exponenții partidului de la guvernare apelează la o retorică agresivă și denigratoare vizavi de oficialii UE și europarlamentari, deseori învinuiți de interferență în afacerile interne ale Georgiei.
Adițional, majoritatea parlamentară a guvernării a încercat să adopte o legislație restrictivă împotriva societății civile și a mass-media, a căror bugete se bazează în proporție de peste 20% în surse externe. Chiar dacă urmare a protestelor pro-UE și anti-rusești (Politico, Martie 2023), proiectul de lege privind “agentul extern” a fost anulat, publicul intern și cel din Occident consideră ca documentul a fost inspirat din practica legislativă a regimului lui Putin. Acest caz a solidificat percepția că guvernarea georgiană se apropie mai mult de Rusia decât de UE, în timp ce populația este într-o mișcare opusă.
Criza de imagine în care se află autoritățile georgiene s-a aprofundat inclusiv ca urmare a acuzațiilor lansate împotriva Ucrainei și UE despre faptul că ar condiționa parcursul european cu deschiderea unui front nou contra Rusiei. Tempoul alert de intensificare a legăturilor economice de Rusia readuc în atenție riscurile legate de restabilirea unor dependențe vechi. Intențiile geopolitice ale guvernării georgiene sunt dubioase. UE se află într-o dilemă serioasă privind acordarea statutului de țară candidat. Dacă nu o oferă în 2023, atunci opoziția ar putea să folosească votul de blam la alegerile din 2024 pentru a schimba puterea. Reieșind din caracterul pulverizat al votului pro-european și polarizarea politică, neoferirea candidaturii poate fi folosită de către guvernare pentru a învinui opoziția și UE de abandonarea populației pro-UE. Reuniunea CPE-ului reprezintă o oportunitate politică pentru ca UE să insiste pe îndeplinirea integrală a celor 12 condiții, cu un accent special pe justiție și societatea civilă. Deși reducerea influenței oligarhului Bidzina Invanișvili este crucială pentru funcționarea instituțiilor democratice georgiene, condiția UE privind adoptarea legislației de dezoligarhizare nu trebuie luată în calcul, deoarece poate deveni un instrument politic periculos împotriva opoziției pro-UE din Georgia.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
